Amendă-record în Letonia din cauza furtului miliardului de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile letone au amendat PrivatBank cu o sumă-record din cauza implicării în „jaful secolului” de la Chişinău FOTO: infoprut.ro
Autorităţile letone au amendat PrivatBank cu o sumă-record din cauza implicării în „jaful secolului” de la Chişinău FOTO: infoprut.ro

Instituţia responsabilă de reglementarea domeniului financiar-bancar din Letonia a aplicat o amendă-record subsidiarei băncii ucrainene „PrivatBank” pentru implicarea în fraudele bancare din Republica Moldova.

Potrivit AFP, Comisia pentru Pieţele Financiare şi de Capital din Letonia a anunţat, prin intermediul unui comunicat, că sancţionează „PrivatBank” cu o amendă record de 2,2 milioane de dolari şi a cerut schimbarea adminsitraţiei acestei bănci. Potrivit autorităţilor letone, amenda a fost aplicată pentru ilegalităţile comise în ceea ce ţine de spălarea banilor şi prevenirea finanţării terorismului.

„Comisia are motive de a considera că banca nu a întreprins măsurile necesare pentru a preveni aceste acte. Astfel, banca a fost implicată în tranzacţii care au pus în pericol reputaţia instituţiei şi a creat condiţii pentru spălarea banilor şi finanţarea terorismului”, se arată în comunicatul autorităţii.

Preşedintele Comisiei pentru Pieţele Financiare şi de Capital din Letonia, Kristaps Zakulis,  a avertizat toate băncile de faptul că vor fi supravegheate în aceste sens, iar descoperirea unor abateri similare va atrage sancţiuni.

Acţiunile respective vin după ce un raport independent a fost publicat la cererea Băncii Naţionale a Moldovei care relevăr rolul băncilor letone în furtul miliardului de la Banca de Ecobnomii, Banca Socială şi Unibank către zonele off-shore.

AFP mai scrie că amenda aplicată în cazul „PrivatBank” este de 2 miloane de euro, cea mai mare de până acum după ce anterior a fost aplicată o amendă de 140 000 de euro, aplicată unei alte bănci, numele căreia nu a fost dezvăluit până acum. Cele 2 milioane de euro cor fi plăite de oligarhul ucrainean, Igor Kolomoisky, compania căruia deţine majoritatea acţiunilor din subsidiara „PrivatBank” din Letonia. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite