Cel mai mare producător de lapte din Republica Moldova vrea să-şi tripleze afacerile din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de lactate Prodlacta din Braşov vrea să-şi majoreze capitalul social cu aproximativ 16 milioane lei româneşti, printr-o emisiune de acţiuni noi cu o valoare nominală de 1,36 lei, şi a bugetat pentru acest an dublarea veniturilor şi reducerea pierderilor de aproape patru ori, scrie wall-street.ro.

Capitalul social se va majora doar în cuantumul acţiunilor subscrise şi a capitalului social aferent, vărsat. Acţiunile subscrise şi nevărsate în termenul stabilit, vor fi anulate, astfel încât capitalul social se va majora doar cu suma acţiunilor subscrise şi a căror contravaloare a fost achitată", se arată într-un raport al companiei, controlată de grupul JLC din Republica Moldova. Prodlacta are in prezent un capital social de 52,3 milioane de lei româneşti.

Compania a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 25,6 milioane lei româneşti (circa 5,8 milioane euro), de circa trei ori mai mare comparativ cu valoarea raportata în anul 2012, şi o pierdere de 11,7 milioane lei.

Pentru acest an, producătorul de lactate a bugetat venituri de 61,4 milioane de lei (13,8 milioane euro), de peste două ori mai mari faţă de anul trecut, şi pierderi în scădere de circa patru ori, la 3,14 milioane lei.

"Principalul obiectiv urmărit în anul 2014 de către acţionarul majoritar al Prodlacta va fi creşterea cifrei de afaceri, care până în anul 2015 va ajunge la 20 milioane euro. În privinţa vânzarilor, principalele obiective sunt: creşterea vânzărilor pe fiecare tip de client printr-o bună execuţie de piaţă şi prin implementarea unei sortimentatii adecvate, crearea unei retele proprii de distributie nationala pentru comertul traditional, efectuarea de exporturi in pietele unde JLC are deja piata de desfacere, in tarile vecine, precum si oferirea de marca proprie (ale magazinelor) pentru export si retehnologizarea societatii pentru lansarea de noi produse", se mentionează în raportul companiei.

Anul trecut, masurile de creştere si dezvoltare a vanzarilor au vizat dezvoltarea pietei locale (Brasov), organizarea structurilor de vanzari directe pentru reintrarea si dezvoltarea Prodlacta pe comertul traditional de proximitate din Bucuresti, Ploiesti si Pitesti, reluarea colaborarii cu marile retele internationale, adaptarea sortimentatiei de produse la cerinţele pietei si activitati de promovare.

La începutul lunii decembrie 2012, grupul de firme din Republica Moldova JLC a preluat pachetul majoritar al companiei Prodlacta Brasov. JLC este controlat de omul de afaceri Vladimir Jardan, unul dintre cei mai bogaţi moldoveni.
Grupul JLC are afaceri de circa 300 de milioane de euro şi activează în Republica Moldova, Ucraina, Kazahstan, Germania şi România. Compania, care are circa 2.500 de angajaţi, produce peste 80 de sortimente de lactate comercializate sub diverse branduri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite