Chiril Gaburici: Comercializarea pe piaţa UE a produselor animaliere ar putea spori exportul cu minimum 15%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO mec.gov.md
FOTO mec.gov.md

„Comercializarea pe piaţa europeană a cărnii, ouălor şi produselor animaliere va asigura o creştere de minimum 15% la export. De fapt, cifra ar putea fi mult mai mare şi asta înseamnă o creştere economică pozitivă pentru ţară”, susţine ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

În cadrul unei întruniri cu producătorii din sectorul avicol, ministrul a declarat că se bucură să vadă astăzi şi agenţi economici implicaţi în procesul de obţinere a dreptului de export pentru carne de pasăre şi ouă pe piaţa Uniunii Europene, menţionând că anul trecut aveam peste 65% din exporturi orientate spre UE, transmite IPN.

La întrunire s-a discutat progresul implementării Foii de parcurs pentru obţinerea de către Republica Moldova a dreptului de a exporta în Uniunea Europeană carne şi ouă de pasăre categoria B.

Potrivit ministrului, Republica Moldova poate produce şi exporta de două ori mai multă carne de pasăre decât în prezent. „Odată cu obţinerea acestui drept, sectorul avicol din Republica Moldova se va dezvolta considerabil. Este un proces mai dificil, dar nu imposibil. Ne dorim ca anul viitor să avem acces la piaţa UE şi să vedem pe rafturile din magazinele de acolo mai multe produse autohtone”, a declarat Chiril Gaburici, citat într-un comunicat de presă al MEI.

Părţile au mai discutat şi aspecte ce ţin de modernizarea legislaţiei UE pe compartimentul sanitar-veterinar şi siguranţa alimentelor în domeniul avicol, cerinţele UE şi nivelul de pregătire a întreprinderilor pentru dobândirea dreptului de a exporta aceste produse în ţările Uniunii Europene.

Republica Moldova ar putea obţine dreptul de a exporta carne şi ouă în UE, după desfăşurarea unei misiuni de audit din partea Uniunii Europene. În acest sens, experţii din Lituania au prezentat astăzi procedura de organizare a auditului de ţară pentru obţinerea acestui drept.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite