Comerţul bilateral dintre România şi Moldova a depăşit anul trecut 2,2 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul total al comerţului bilateral dintre România şi Republica Moldova a totalizat în anul 2019 suma de 2,2 miliarde de dolari. Exportul românesc a fost de 1,3 miliarde de dolari, iar importul din Republica Moldova a fost de 831,9 milioane de dolari.

Datele sunt oferite de către Ambasada României la Chişinău, care face referire la datele statistice româneşti, transmite IPN.

România a exportat în Republica Moldova în principal produse minerale, maşini, aparate şi echipamente electrice, produse ale industriei chimice şi conexe. Totodată, România a importat din Republica Moldova maşini, aparate şi echipamente electrice, produse ale regnului vegetal, metale comune şi articole metalice, materiale textile şi articole din acestea.

România a fost şi în anul 2019 cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, precizează comunicatul Ambasadei României.

https://www.ipn.md/ro/comertul-bilateral-dintre-romania-si-moldova-a-depasit-anul-7966_1071836.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite