Firme implicate în atacuri raider sunt noii proprietari ai Moldasig

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noii proprietari a 80% din acţiunile Moldasig, deţinute anterior de gigantul rus Rosgosstrah, sunt cinci întreprinderi cu capital străin (ICS),- Trans-Grup (18% din acţiuni), SV-Incoleсt (16%); ICS Stock-Trading (13%), ICS Semgroup-Systems (16%) şi Prolina-Prim (17%).

Despre noii acţionari majoritari ai celei mai mari companii de asigurări din ţară se cunosc puţine, dar din informaţiile culese din diferite surse deschise se constată că cel puţin două firme din cele cinci figurează într-un memoriu al oamenilor de afaceri Viorel şi Victor Ţopa publicat de jurnal.md, ca fiind folosite la atacuri de tip raider şi la diverse tranzacţii cu caracter dubios.

În primul rând e vorba de Stock Trading, care alături de GSER Grup ar deţine în calitate de gaj pentru un credit de 208 milioane de lei, 32,44% din acţiunile Victoriabank. Potrivit memoriului publicat de jurnal.md, pachetul ar aparţine la trei companii - Maxpower Invest Limited, Tomdal Limited şi Generashon Financial B.V. Ultima care deţine un pachet de 26,75% din acţiunile Victoriabank îl are în calitate de proprietar nominal pe Iurie Kontievschi, rudă cu afaceristul Veaceslav Platon.

O altă firmă, Semgroup-Systems la fel ar fi fost folosită în diverse scheme pentru a se contracta credite de 4,8 milioane de dolari de la Moldindconbank, bani ce apoi au ajuns pe conturile unor firme offshore.

Cea mai mare companie de asigurări din Moldova a fost vândută. Ruşii au obţinut un preţ bun de la cumpărătorii moldoveni

Săptămâna trecută pachetul majoritar de acţiuni de circa 79% al companiei de asigurări Moldasig a fost vândut contra sumei de 194,73 milioane de lei sau 12,8 milioane de euro.

Moldasig a fost creată în 2002 de trei întreprinderi cu capital majoritar de stat: Banca de Economii - 51%, Calea Ferată din Moldova - 25% şi Poşta Moldovei - 24%. Susţinută de autorităţi, în câţiva ani Moldasig a devenit cea mai mare companie de asigurări din Moldova. În anul 2008 compania Rosgosstrah a devenit proprietar al unui pachet de 80% de acţiuni, după o majorare de capital de 48 milioane de lei.
În anul 2011, cota de piaţă al Moldasig pe piaţa moldovenească a fost de circa 28%. Totodată, anul trecut compania a procurat 99,932% din acţiunile societăţii de asigurări ASITO Kapital din România şi şi-a extins afacerile pe piaţa românească.

Cea mai mare companie de asigurări din Republica Moldova a fost scoasă la vânzare

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite