Fiscul se laudă că a "supraîmplinit" planul de încasări la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RECORDURI Inspectoratul Fiscal Principal de Stat anunţă că în anul 2010 la bugetul public naţional al Republicii Moldova au fost colectate venituri în suma de 14,766 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 101,1%, din planul prevăzut în Legea Bugetului

Îndeplinirea planului se datorează unei creşteri semnificative a acumulărilor la buget în ultima lună a anului. Or, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor, pentru 11 luni ale anului 2010 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat acumulase doar 99,3% din veniturile planificate la bugetul de stat.

Potrivit fiscului, la bugetul de stat al Republicii Moldova au fost încasate venituri din TVA în sumă de 3.222 milioane de lei, accize - 442,8 milioane de lei, iar de la impozitul pe venit - 215,5 milioane de lei.
În bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a fost acumulată suma de 2,7 miliarde de lei, sau cu 115,5 milioane de lei mai mult, decât a fost planificat.
La bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondul asigurărilor obligatorii de asistenta medicală, veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constitut în anul 2010 circa 6 miliarde de lei, şi respectiv 1,45 miliarde de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite