FOTO În Republica Moldova au fost puse în circulaţie noi monede metalice: de 1, 2, 5 şi 10 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a Moldovei pune în circulaţie, începând cu data de 28 februarie 2018, o serie nouă de monede metalice: de 1, 2, 5 şi 10 lei. Acestea vor circula în paralel cu bancnotele existente de aceeaşi valoare nominală.

Potrivit unui comunicat de presă emis de BNM, noile monede sunt introduse urmare unui amplu studiu economic privind utilizarea banilor în numerar în Republica Moldova şi pe plan internaţional. 

Potrivit acestuia, bancnotele cu valoare mică utilizate în Republica Moldova au intrat în „zona de monetizare” – definită prin folosirea lor frecventă pentru cumpărături zilnice – ceea ce explică uzura lor rapidă. Banca Naţională a Moldovei a angajat consultări publice, în vara-toamna anului trecut, cu experţi independenţi, autorităţi locale şi centrale, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi bancar, care au confirmat concluziile formulate de studiul BNM. 

Punerea în circulaţie a noilor monede va optimiza utilizarea banilor în numerar din Republica Moldova conform celor mai bune practici internaţionale în domeniul circulaţiei monetare. Adiţional, înlocuirea treptată a bancnotelor de valoare mică cu monede de metal va permite economii substanţiale ale costurilor de producţie suportate de BNM. La cost similar per unitate, monedele au o durată de viaţă de cel puţin zece ori mai mare decât bancnotele cu valoare nominală mică.

Introducerea monedei de 2 lei va simplifica suplimentar achitările zilnice. Comode şi uşoare, noile monede sunt prietenoase mediului ambiant şi pot fi reciclate.

Cum arată noile monede

Monedele de 1 leu şi de 2 lei sunt confecţionate din oţel placat cu nichel şi au o nuanţă argintie. Cele de 5 şi 10 lei sunt confecţionate din oţel, acoperit cu nichel şi alamă, ceea ce le conferă un aspect bimetalic: centru argintiu înconjurat de un inel auriu pentru moneda de 5 lei şi respectiv, centru auriu înconjurat de un inel argintiu pentru moneda de 10 lei.

Fiecare monedă are muchie cu zimţi diferiţi, pentru a diferenţia mai uşor valoarea nominală a monedelor, în particular de către persoanele cu deficienţe de vedere. Muchia monedei de 10 lei poartă suplimentar inscripţia repetată a cuvântului MOLDOVA, precedat şi urmat de o stea.

Pe revers, în partea de sus, monedele poartă o monogramă din literele majuscule „R” şi „M” - acronim al denumirii statului - „Republica Moldova”. Monograma este gravată folosind un procedeu holografic. Literele „R” şi „M” devin vizibile, prin alternanţă, când se roteşte moneda spre stânga-dreapta. Pe suprafaţa cifrelor a fost aplicată microgravura cu legenda „BNM”. 

Alăturarea celor patru monede reconstituie, pe avers, imaginea stilizată a stemei Principatului Moldovei, inclusă într-un cvadrilob, cu elemente heraldice de epocă: capul de bour, privit frontal, cu:

- luna, în fază de crai-nou  pe moneda de 1 leu; 

- soarele - pe moneda de 2 lei; 

- steaua sub forma unui luceafăr, coroana princiară deasupra coarnelor bourului şi trandafirul heraldic - pe moneda de 5 lei; 

- scutul dinastic domnesc din epoca lui Ştefan cel Mare - pe moneda de 10 lei.

Pe revers, alăturarea monedelor reconstituie imaginea stemei de stat a Republicii Moldova. 

Designul novator unic oferă o imagine avantajoasă leului moldovenesc.

Noile monede întrunesc cele mai înalte standarde de calitate şi elemente cu un nivel înalt de siguranţă, care asigură o protecţie eficientă împotriva contrafacerii. 

La 25 de ani de la introducerea sa, leul moldovenesc se modernizează, pentru a fi utilizat mai sigur şi mai comod. 

image
image
image
image
image
image
image
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite