Guvernul vrea nu doar să vândă, ci şi să facă schimb şi chiar să cumpere active

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect de lege al Executivului prevede instituirea unei noi modalităţi de privatizare a bunurilor publice, prin schimbul de acţiuni. Opoziţia cere amânarea adoptării, afirmând că iniţiativa este ambiguă şi poate duce la abuzuri

În condiţiile în care procesul de privatizare decurge lent, iar unele active nu pot fi vândute cu anii, autorităţile se gândesc şi la posibilitatea de a face schimb de pachete de acţiuni cu companii private pentru a putea obţine controlul asupra unor active de interes naţional.

O iniţiativă în acest sens a Guvernului a ajuns în Parlament şi chiar a fost votată săptămâna trecută în prima lectură, la pachet cu modificările şi completările la Politica bugetar-fiscală şi vamală pentru anul 2014.

„Actualmente, statul deţine pachete de acţiuni care sunt scoase la privatizare la Bursa de Valori a Moldovei, dar care nu sunt solicitate. Schimbul acestor acţiuni pe alte pachete deţinute de persoane fizice sau juridice în întreprinderile cu capital majoritar de stat şi/sau de interes naţional ar debloca procesul de vânzare a acţiunilor proprietate publică la Bursa de Valori şi ar contribui la eficientizarea administrării proprietăţii de stat“, se arată în nota informativă semnată de viceministrul Finanţelor Victor Barbăneagră.

Pregătesc terenul pentru anumite tranzacţii

Iniţiativa a provocat suspiciuni că noua modalitate de privatizare ar putea duce la abuzuri. Deputaţii comunişti au cerut excluderea acestei prevederi din Politica bugetar-fiscală şi discutarea ei separat. „Folosind un pretext nobil, se promovează o iniţiativă ce poate duce la abuzuri. Or, nu este clar cine şi cum va evalua valoarea bunurilor şi acţiunilor ce vor fi supuse schimbului“, susţine parlamentara Oxana Domenti.

Socialistul Igor Dodon a văzut în această iniţiativă pregătirea unei noi scheme de preluare frauduloasă a activelor statului. „Din informaţiile pe care le deţin, cei care au preluat Banca de Economii intenţionează să întoarcă statului acţiunile şi pretind să obţină în schimb cota statului în alte întreprinderi profitabile ale statului, de exemplu Moldtelecom“, a anunţat deputatul socialist, pe o reţea de socializare.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a respins aceste acuzaţii, dar a susţine că a cerut reprezentanţilor Guvernului să vină cu unele explicaţii. „Dacă argumentele Executivului nu vor fi convingătoare şi vor apărea dubii că statul poate fi prejudiciat pe această cale, atunci proiectul va fi scos din ordinea de zi“, a dat asigurări deputatul liberal-democrat.

În afară de schimbul de acţiuni, Guvernul a cerut şi dreptul de a procura anumite active, cu scopul de a putea consolida cota statului la întreprinderile strategice.

Proiectul ar putea fi votat în şedinţa de astăzi a Parlamentului

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite