Economie

articolul anterior articolul urmator

Miliardarul moldovean cu afaceri administrate din Insulele Virgine Britanice

1
8 Apr 2013 06:17:02
Autor: Ion Preasca
Kazahstanul a confiscat afacerile cu petrol ale familiei Stati
Kazahstanul a confiscat afacerile cu petrol ale familiei Stati

Mai mulţi businessmeni din ţara noastră îşi administrează afacerile prin firme înregistrate în Insulele Virgine Britanice. Unul dintre ei este miliardarul Anatol Stati.


Ancheta, la care colaborează 86 de jurnalişti din 46 de ţări, a scos la iveală afacerile secrete a sute de mii de persoane publice, ce vizau înfiinţarea şi realizarea tranzacţiilor prin intermediul unor offshore-uri.

Potrivit Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI), mai mulţi oameni de afaceri de la noi deţin firme în Insulele Virgine Britanice (BVI), înfiinţate de acelaşi agent de înregistrări, Commonwealth Trust Limited (CTL). Această societate acţionează ca paravan pentru operaţiuni de spălare de bani şi de evaziune fiscală, susţin autorii anchetei. Ziarisţii români au dat publicităţii deocamdată doar trei nume.

În acelaşi timp în prezent în Republica Moldova există 69 de firme cu fondatori din Insulele Virgine Britanice. Mai mult. Din anul 2009 volumul investiţiilor din acest offshore în Republica Moldova s-a majorat cu circa 50% şi a ajuns la 66 de milioane de dolari, la începutul lui 2012, situându-se imediat după SUA în topul investitorilor străini în ţara noastră.

Pretenţiile de miliarde ale familiei Stati

Chiar dacă nu este menţionat, deocamdată, în investigaţia CRJI, şi miliardarul moldovean Anatol Stati foloseşte firme din Insulele Virgine Britanice, pentru a-şi administra afacerile din mai multe ţări. Astfel, compania Tristan Oil Ltd, înregistrată pe insula Tortola din BVI, a fost folosită pentru a administra zăcăminte de petrol şi gaz din Kazahstan, care iau adus profituri de sute de milioane de dolari.

În anul 2010, autorităţile kazahe, invocând o serie de încălcări de ordin fiscal şi prejudicii de câteva sute de milioane de dolari aduse bugetului, au confiscat toate activele lui Stati din Kazahstan, evaluate la peste un miliard de dolari. Acum, prin intermediul Tristan Oil, Anatol Stati, împreună cu feciorul său Gabriel, a dat în judecată statul kazah la Arbitrajul Internaţional din Stockholm şi cere despăgubiri de 1,5 miliarde de dolari.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cetateni RM
8.04.2013, 21:20:18

TRebuie de deschis o ancheta si in cazul miliardarului Filat. Se zice ca asta in genere este implicat in tot felul de chestii murdare si ca prin firmele offshore ar fi savirsit atacul asupra sistemului bancar din Republica Moldova si nu numai. Iar BEM-ul in cazul de fata este un bun exemplu !

Modifică Setările