„Ne-am pus scopul de a trece pe aeronave mai noi”. Noii proprietari ai Air Moldova spun că vor munci pentru a întoarce reputaţia companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Air Moldova

Compania aeriană Air Moldova a devenit oficial cea de-a zecea bază a companiei Blue Air. Noii proprietari ai Air Moldova îşi propun, în următorii trei ani, să crească de două ori parcul de avioane, numărul piloţilor şi al însoţitorilor de bord. Nu în ultimul rând, proprietarii spun că vor tinde să întoarcă bunul nume al companiei, transmite IPN.

Drept rezultat al concursului de privatizare a companiei aeriene de stat Air Moldova, a fost desemnată câştigătoare compania Civil Aviation Group SRL. Compania a fost fondată în august 2018 şi dispune de un capital social subscris de 500 de mii de lei, fiind deţinută în proporţie de 49% de către Blue Air Aviation şi 51% de către două persoane fizice din Republica Moldova.

Într-un briefing de presă organizat pe Aeroportul Internaţional Chişinău, Marius Puiu, directorul general Blue Air, a declarat că activitatea companiei Air Moldova se va axa în continuare pe extinderea rutelor şi crearea unui produs pentru cetăţenii moldoveni, şi nu numai, la standarde înalte şi preţuri accesibile.

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, Marius Puiu, a declarat că datoriile companiei Air Moldova vor fi achitate în maxim patru luni de acum înainte. Totodată, acesta a menţionat că nu vor schimba numele şi nici identitatea companiei. Acesta a felicitat Air Moldova pentru că a intrat în familia Blue Air, care are peste 1.500 de angajaţi şi peste 30 de nave.

Tudor Constantinescu, directorul comercial Blue Air, a spus că, dacă până acum munca Blue Air s-a orientat spre procesul de privatizare, de acum începe munca pentru dezvoltarea durabilă a companiei Air Moldova şi aşezarea numelui companiei în rândul companiilor prospere.

Dzintars Pomers, director Civil Aviation SRL, spune că deţine experienţă în domeniul aviaţiei, de aceea a fost invitat să fie directorul companiei şi că are capacitatea de a dezvolta aviaţia într-o ţară mică precum e Moldova. El spune că va lucra pentru a transforma compania în una profitabilă.

Lilian Scorpan, directorul Air Moldova, a spus că, de acum încolo, compania se va dezvolta cu alt tempo. 

„Ne-am pus scopul de a trece pe aeronave mai noi. Avem misiunea de a garanta siguranţă, confort şi calitate pasagerilor”, a spus directorul Lilian Scorpan.

Valoarea tranzacţiei de privatizare a companiei Air Moldova este de 1,2 miliarde de lei. Noul proprietar va achita în bugetul Republicii Moldova 50 de milioane de lei, restul constituind obligaţiunea de a stinge datoriile acumulate de fosta companiei de stat.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite