„Nu sunt bani“

Aspectul cel mai straniu al dispariţiei miliardului de dolari din Republica Moldova nu îl constituie uşurinţa cu care această sumă imensă s-a volatilizat. Şi nici măcar amănuntul că, deşi se cam ştie cine l-a luat şi cu aprobările cui, nimeni nu pare a fi deranjat de către organele de anchetă.

Ci faptul că, deşi această sumă considerabilă s-a făcut nevăzută peste graniţă, totul merge ca şi înainte. Sigur, leul s-a devalorizat, puterea de cumpărare a scăzut un pic, e ceva mai greu pentru toată lumea. Dar Basarabia nu s-a prăbuşit. Pensiile şi salariile se plătesc, şcolile şi spitalele funcţionează, transporturile şi gazele nu s-au oprit.

Prin urmare, acest miliard de dolari exista şi putea fi folosit în interesul comun, fără ca statul să se prăbuşească. Se puteau, cu un miliard de dolari, asfalta toate şoselele din Basarabia. Sau se putea continua conducta de gaze dinspre România, pe tot teritoriul ţării. Ori se putea adapta întreaga reţea feroviară la ecartamentul european. Se puteau mări pensiile. Şi tot mai rămâneau ceva bani şi pentru renovarea Muzeului Naţional de Artă, să zicem.

De 25 de ani, guvernanţii basarabeni spun că nu există bani pentru cultură, că nu sunt fonduri pentru sănătate sau pentru drumuri. Patrimoniul cultural al Basarabiei este într-o stare de plâns, s-a renunţat la evenimente culturale majore pentru că nu s-au găsit 10.000 de euro şi s-a cerut ajutor în afara ţării chiar şi pentru sume ridicole, de 500 de euro. Şi, iată, exista în ţară un miliard de dolari care putea fi investit în toate aceste proiecte de interes naţional, fără ca viaţa publică să aibă de suferit.

De-acum încolo, cetăţenilor basarabeni le e clar că, de câte ori li se spune că nu sunt bani (pentru pensii, pentru un festival de muzică populară sau pentru ridicarea gunoiului), e o minciună. Chiar şi cei dispuşi să creadă că ţara se zbate în mari dificultăţi, iar sărăcia e rezultatul acestor dificultăţi, au înţeles că banii există.

De ce nu sunt investiţi în ceea ce e necesar, e o cu totul altă istorie.