Pavel Filip: Sectorul IT este şansa de dezvoltare economică a ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Investiţiile în sectorul IT sunt foarte importante. Acest domeniu este şansa de dezvoltare economică a ţării. Declaraţia a fost făcută de către premierul Pavel Filip la evenimentul de prezentare a raportului de activitate al proiectului Moldova IT Park, la un an de la lansare.

Prim-ministrul a spus că pentru el acest proiect este unul de suflet, la care a muncit foarte mult încă de pe timpul când era ministru al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

Într-un comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, se spune că Pavel Filip a spus în cadrul evenimentului că doar într-un an de activitate a parcului IT virtual, sunt 339 de rezidenţi. Salariul mediu lunar este de 28 mii de lei, un salariu care timp de un an a crescut de două ori. Venitul din vânzări a atins două miliarde de lei.

„Nimeni nu credea în această idee de la bun început, eram un grup mic de entuziaşti şi vreau să le mulţumesc celor care au crezut în acest proiect. Am avut multă insistenţă şi curaj şi, poate, este unicul proiect, unde mai multă iniţiativă a venit din partea structurilor guvernamentale decât din partea industriei IT”, a menţionat Pavel Filip.

Premierul a mai adăugat că stabilirea unui impozit unic de 7% pentru rezidenţii parcurilor IT este atât în beneficiul companiilor, cât şi al statului, deoarece astfel nimeni nu se mai eschivează de la plata impozitelor. De asemenea, premierul a accentuat că digitizarea serviciilor publice contribuie la reducerea birocraţiei şi corupţiei în instituţiile publice. Datorită utilizării tehnologiei informaţiei, aceste servicii au devenit mai transparente. Un exemplu este Agenţia Servicii Publice, care prin intermediul Ghişeului unic prestează peste 160 de servicii publice.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale un grup de companii şi angajaţi din domeniul TIC au primit Diploma de Onoare a Guvernului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite