Petroliştii din R. Moldova, obligaţi de ANRE să anuleze scumpirile nejustificate la carburanţi
0ANRE obligă titularii de licenţe care activează pe piaţa produselor petroliere să anuleze preţurile majorate nejustificat. În caz contrar, va iniţia procedura de suspendare a licenţelor titularilor care nu se vor conforma, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al ANRE, Consiliul de Administraţie al ANRE a aprobat hotărârea privind abaterile la formarea preţurilor pe piaţa produselor petroliere în cadrul unei şedinţe ad-hoc, astăzi, 16 iunie. ANRE a constatat că majorările preţurilor pentru comercializarea produselor petroliere efectuate de către agenţii economici în perioada 14-16 iunie curent sunt în afara cadrului legal.
Potrivit ANRE, odată cu intrarea în vigoare, la data de 14 iunie, a modificărilor la art. 4 al Legii privind piaţa produselor petroliere, titularii de licenţe urmează să stabilească preţurile în baza Metodologiei de calcul şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere, elaborată şi aprobată de către ANRE, ţinând cont de normele generale de calcul şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere principale stabilite în Anexa nr. 2 la Lege.
Astfel, preţurile de comercializare a produselor petroliere stabilite până la data de 13 iunie 2021, ora 24.00, nu pot fi majorate de către vânzători, până la intrarea în vigoare a noii Metodologii aprobate de ANRE, care în prezent se află în proces de înregistrare de stat la Ministerul Justiţiei.
Astfel, în scopul contracarării fenomenului modificărilor ilegale a preţurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere cu încălcarea prevederilor legale, ANRE a obligat toţi titularii de licenţe care au majorat preţurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale şi a gazului lichefiat începând cu 14 iunie 2021, să le anuleze.