Economie

articolul anterior articolul urmator

Poziţia investiţională a României pe piaţa Republicii Moldova va fi consolidată

0
28 Feb 2018 09:44:42
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Asociaţia investitorilor din Romania în Republica Moldova a fost lansată oficial. Evenimentul a avut loc în contextul vizitei la Chişinău a premierului României Viorica Dăncilă, transmite IPN.

Asociaţia a fost înfiinţată la 24 ianuarie 2018 de 14 companii cu capital din Romania, care activează pe piaţa Moldovei în diverse domenii: producţie, construcţii, bancar, farmaceutic, energetic şi altele.

Investiţiile acestora în Republica Moldova însumează 76 milioane de euro, iar cifra de afaceri pe anul trecut a fost de 186 milioane euro, a menţionat ambasadorul României la Chişinău Daniel Ioniţă.

Asociaţia îşi propune să consolideze poziţia investitorilor din România pe piaţa Republicii Moldova, să transmită experienţa şi bunele practici care s-au afirmat în cadrul Asociaţiei mediului local de afaceri, să contribuie la implementarea standardelor europene în domeniul desfăşurării afacerilor, calităţii produselor şi serviciilor livrate consumatorilor.

Premierul României Viorica Dăncilă, prezentă la lansare, a relevat că România va continua să susţină eforturile Republicii Moldova de integrare europeană în baza procesului amplu de reforme iniţiat. Potrivit afirmaţiilor sale, există un potenţial semnificativ pentru a spori colaborarea în toate domeniile, iar investiţiile pe care le fac companiile membre ale AIR vor fi simţite direct şi într-un timp scurt şi la nivelul cetăţenilor.

„Vreau să transmit din partea autorităţilor României un mesaj clar şi ferm că există interes pentru consolidarea prezenţei investiţionale a României în Republica Moldova şi doresc să punem bazele unui parteneriat consistent în acest sens, a spus Viorica Dăncilă, adresându-se membrilor AIR.

Premierul României şi-a exprimat speranţa, că semnalul dat de AIR privind oportunităţile investiţionale,oferite de piaţa moldovenească, va fi  recepţionat de alţi oameni de afaceri din România, cât şi din companiile cu investiţii străine, care activează pe piaţa română care ar putea să vină şi să activeze la Chişinău sau în alte localităţi din Republicii Moldova.

Premierul Pavel Filip a spus că actualul guvern a declarat de la instalarea în funcţie că este un guvern  „pro business” şi că, în ultimii doi ani, au fost promovate mai multe iniţiative, menite să amelioreze mediul de afaceri. Printre aceste - reducerea numărului structurilor cu funcţii de control de la 54 la 13, a rapoartelor pe care trebuie să le prezinte companiile, a actelor permisive necesare pentru desfăşurarea afacerii de la 412 la 150 şi lista acestora rămâne în continuare deschidă pentru reduceri. El a mai informat că într-o lună va începe să funcţioneze ghişeul unic pentru obţinere actelor permisive.

Prim-ministrul a invitat oamenii de afaceri din România să vină cu investiţiile lor în  Republica Moldova, asigurându-i că Guvernul va lucra şi în continuare pentru ca investitorii să se simtă cât mai comod şi mai protejaţi pe piaţa moldovenească. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările