Presa de la Moscova: Cel mai probabil că astăzi vom asista la o devalorizare rapidă a rublei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Riscul unui război în Ucraina şi perspectiva introducerii de către Occident a unor sancţiuni economice contra Rusiei a alertat populaţia şi lumea de afaceri. Mai mulţi experţi citaţi de publicaţia economică Vedomosti de la Moscova nu exclud faptul că luni rubla ar putea pierde încă 5% din valoare

Experţii financiari din Rusia susţin că astăzi cotaţia oficială a rublei va bate recordul negativ din martie 2009 şi va coborî mai jos de nivelul minim de 36,73 ruble pentru un dolar şi cel de 50 de ruble pentru un euro.

Potrivit acestora de vineri şi până duminică seara rubla a pierdut circa 5% din valoare, iar la casele de schimb valutar dolarul a ajuns să coste duminică seara 38,5 ruble, iar moneda europeană 52,64 ruble.

"În cazul în care situaţia nu se va agrava şi mai tare, luni, am putea asista la o cădere cu circa 7% a cotaţiilor acţiunilor companiilor ruse, iar licitaţiile de vânzare-cumpărare a dolarului ar putea începe de la 37,5-38,0 ruble, Dacă însă se vor începe luptele armate trebuie să ne aşteptăm la o scădere abruptă a cotaţiei rublei şi a acţiunilor", estimează Nicolai Golovţov, şeful direcţiei analitice de la Uralsib.  

Publicaţia Vedomosti constată că escaladarea conflctului va avea efecte economice grave asupra întregii regiuni şi ar putea provoca o nouă criză economică regională.

De notat că de la începutul acestui an, leul moldovenesc s-a devalorizat cu peste 3% faţă de dolar, dar s-a apreciat cu circa 5% faţă de rubla rusă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite