Război pe banii din Fondul Rutier: Câţi bani vor primi raioanele de baştină a lui Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 400 de milioane de lei din Fondul Rutier vor merge în acest la proiectarea şi amenajarea drumurilor din sate. Modul de repartizare i-a nemulţumit pe unii membri ai Guvernului

Guvernul a aprobat ieri bugetul Fondului Rutier pentru 2014, în valoare de 1,33 miliarde de lei, cu doar 6,2% mai mare faţă de anul trecut. În premieră, aproximativ 400 de milioane de lei din acest fond vor fi alocaţi pentru amenajarea drumurilor şi a trotuarelor din sate.

„Pentru prima dată vor fi alocaţi bani pentru întreţinerea drumurilor din localităţi, dar şi pentru reparaţia căilor de acces la şcoli, grădiniţe, spitale, puncte medicale. Important a fost să găsim principiul de selectare a priorităţilor, iar la alcătuirea listei s-a conlucrat foarte activ cu toate administraţiile publice locale“, a declarat premierul Iurie Leancă. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a precizat că pentru alcătuirea listei beneficiarilor, au fost prelucrate peste 700 de cereri de la primării.

CRITERII POLITICE DE DISTRIBUIRE

Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, s-a arătat indignat însă de modalitatea de distribuire a mijloacelor din Fondul Rutier şi de faptul că pentru localităţile din autonomie au fost repartizate doar 5,5 milioane de lei.

„În listă sunt prevăzute patru milioane de lei pentru o stradă din Comrat şi 1,5 milioane pentru alte drumuri din Găgăuzia. Analizând documentul, putem trage concluzia că au fost favorizaţi doar cei de o anumită culoare politică. Cea a Partidului Democrat. Eu nu votez acest proiect. Vă bateţi joc de buget. Banii destinaţi pentru Găgăuzia trebuie să fi distribuiţi după o consultare şi cu Executivul de la Comrat“, s-a revoltat Formuzal, la şedinţa Guvernului.

Başcanul i-a cerut prim-ministrului să amâne cu o săptămână votarea proiectului, ca să fie revizuită lista beneficiarilor. În replică, Iurie Leancă a propus ca programul de repartizare a mijloacelor Fondului Rutier să fie aprobat de principiu, iar în procesul de redactare să fie revăzute sumele alocate pentru Găgăuzia.

Cine a trimis solicitări, a primit şi bani

Şefa serviciului de presă de la Ministerul Transporturilor a negat faptul că lista primăriilor beneficiare de fonduri ar fi fost alcătuită pe criterii politice. „Nu suntem vinovaţi de faptul că primăriile din UTA Găgăuzia nu au trimis solicitări la minister. Practic, toţi cei care au depus cereri au primit bani“, a afirmat Irina Gâscă.

La o analiză sumară a listei celor 706 localităţi-beneficiare se pot observa diferenţe majore.

De exemplu, primăriilor din raionul Hânceşti, de unde este originar liderul liberal-democrat Vlad Filat, le-au fost alocate circa 25 de milioane de lei, de cinci ori mai mult decât pentru Găgăuzia, care are o populaţie cu circa 30% mai mare.
Raionul Orhei, cel mai mare din ţară, va beneficia de circa 20 de milioane de lei, iar primăriile din Nisporeni, un raion de două ori mai mic, de unde este originar vicepreşedintele democrat Vlad Plahotniuc, va primi circa 14,5 milioane de lei.

Potrivit deciziei Guvernului, din Fondul Rutier vor mai fi alocate 927 de milioane de lei pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor publice şi a celor locale.

Taxe mai mari pentru drumuri

În ultimii cinci ani, Fondul Rutier a înregistrat o creştere fulminantă. Dacă în 2009 au fost alocate 241 de milioane de lei, în 2010 - de 2,3 ori mai mult. În 2011 creşterea a fost de 52%, în 2012 şi 2013 - cu câte circa 20%, iar în 2014 avansul faţă de anul trecut este de numai 6,2%. În următorii ani, autorităţile ar urma să majoreze fondul până la circa 4 miliarde de lei, din contul unor taxe mai mari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite