Schemele criminale au blocat exportul de fructe şi legume în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de camioane cu produse agricole rămân blocate de trei zile la intrarea în Rusia, în timp ce ministrul Agriculturii ne asigură că „problema se rezolvă". Pe de altă parte, ministrul Economiei susţine că „cineva trebuie să înfunde puşcăria", fără a da nume. Oamenii de afaceri vorbesc despre o „tentativă de monopolizare" a pieţei

De câteva zile, sute de TIR-uri încarcate cu fructe şi legume din Moldova stau în terminalul vamal „Aleksandrovski" din regiunea Breansk a Rusiei. „Suntem blocaţi aici de trei zile. Nu înţeleg ce se întâmplă şi nici nu putem ieşi. Degrabă se va termina motorina şi mâncarea pe care mi-am luat-o de acasă", s-a plâns Andrei Petrov, şoferul unuia dintre camioanele prinse în „capcana" de la Breansk.
Potrivit lui, teritoriul terminalului, prevăzut pentru maxim 170 de maşini, este arhiplin.

Incapacitate tehnică sau schemă criminală

Întâmplător sau nu, dar probelemele apărute în exporturile pe piaţa rusească au coincis cu forumul investiţional moldo-rus ce se defăşoară la Chişinău.

Vicepremierul Valeriu Lazăr, a încercat să explice situaţia creată prin incapacitatea tehnică a respectivului terminal de a procesa un număr prea mare de camioane ajunse aici. „Eu cred că este o problemă temporară şi va fi rezolvată în cel mai scurt timp. Nu trebuie să facem panică şi să dramatizăm situaţia. S-ar putea întâmpla ca cineva să încerce să transforme o problemă tehnică în una politică", a declarat Lazăr.

În acelaşi timp, ministrul a recunoscut că în spatele acestui blocaj ar putea fi şi structuri de origine criminală. „Investigaţiile au arătat că cel puţin în două instituţii din Republica Moldova câteva persoane ar urma să facă puşcărie pentru ceea ce se întâmplă", a afirmat vicepremierul.
Potrivit lui Valeriu Lazăr, de mult timp există semnale de la agenţi economici referitoare la tentativele unor persoane de a monopoliza piaţa exportului de fructe şi legume în Rusia.

Şi ministrul Agriculturii Vasile Bumacov a admis că la exportul de producţie agricolă ar exista anumite scheme. „Am creat un grup de lucru, ca să eradicăm acest fenomen", a dat asigurări oficialul. Una dintre măsuri a fost decizia de a-l suspenda pe Lilian Istrati din funcţia de director adjunct al Inspectoratului Fitosanitar.

Exportatorii agricoli şi experţii vorbesc despre faptul că aceste „probleme" sunt vechi de câţiva ani, iar autorităţile moldoveneşti, în loc să ia măsuri, au contribuit la apariţia acestei situaţii.

„Aşa şi nu s-au făcut investigaţii pentru a afla cine a fost autorul celebrei liste de acum doi ani cu cele 33 de firme care au primit atunci dreptul exclusiv de a exporta fructe şi legume în Rusia. Se ştia că doar două dintre acestea se ocupau cu adevărat de creşterea şi comercializarea producţiei vegetale", menţionează economistul Viorel Chivriga. În opinia expertului, mai mulţi funcţionari ar trebui concediaţi pentu cele ce se întâmplă.

Polonezii vor certifica merele moldoveneşti?

Reprezentanţii unor companii din Moldova susţin că la mijloc ar fi o misterioasă Asociaţie a producătorilor şi exportatorilor de fructe din Polonia, care ar fi fost împuternicită de Rosselihoznadzor să verifice şi să certifice merele din Moldova.
„Dacă dispui de un certificat eliberat de această structură, treci fără nicio problemă controlul efectuat de inspectorii fitosanitari ruşi. Acest certificat însă costă 200 de euro pentru un TIR", ne-a explicat un exportator.

Ministrul Vasile Bumacov ne-a confirmat că şi acum doi ani s-a încercat, dar fără succes, incuderea acestei asociaţii în schema de exportare a produselor moldoveneşti în Rusia.

O schemă pur moldovenească

Câţiva agenţi economici din Rusia care se ocupă cu importul de fructe şi legume din Moldova vorbesc despre faptul că schema are rădăcini în Moldova.
„Câteva luni în urmă ne-am adresat cu o scrisoare la premierul Vlad Filat în care am atenţionat asupra faptului că, din luna august, mai multe companii moldoveneşti sunt obligate de reprezentanţii Ministerului Agriculturii să livreze marfa doar către două firme din Rusia: Import Star şi Rusimpex. În cazul în care nu acceptă, nu primesc certificate sanitare", ne-a declarat Alexei Zotov, directorul companiei Frukt-Logistik din Rusia.

Potrivit lui Zotov, în spatele firmelor respective ar sta omul de afaceri Leonid Coca, preşedintele asociaţiei Moldrosprodexpo. Ultimul însă spune că nu are nicio atribuţie la aceste probleme. „Sunt pure invenţii. Şi camioanele mele stau blocate la Breansk. În acelaşi timp, maşinile altora trec fără probleme hotarul. De fapt, inspectorii de la acest terminal pur şi simplu îşi bat joc de noi", a constatat Leonid Coca.

Ministrul Vasile Bumacov spune că la mijloc este securitatea statului şi ar trebui ca SIS să investigheze cazul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite