Sprijin financiar de peste 10 milioane de euro pentru implementarea Acordului de Asociere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moldova si Uniunea Europeana

Guvernul de la Chişinău aprobat marţi, 23 iulie, negocierea şi semnare Acordului de finanţare „Suport  pentru implementarea Acordului de Asociere RM–UE”, transmite IPN.

Prin această finanţare va fi sprijinită participarea Republicii Moldova în cadrul diverselor programe europene, precum Erasmus sau Orizont 2020. Se va încuraja participarea la programe de promovare a egalităţii de gen, de abilitare a femeilor, de implementare consolidată a perspectivei de gen, în special la nivel local, de combatere a violenţei domestice, care afectează femeile şi copiii.

Proiectul va avea mai mulţi beneficiari: ministere, autorităţi publice locale şi organizaţii ale societăţii civile.

Costul total al proiectului este de 10,7 milioane de euro, bani oferiţi de Uniunea Europeană şi UN  WOMEN. Se prevede şi o contribuţie locală de 1,5 milioane de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite