Taxele cu bucluc ce au înfuriat Tiraspolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre pretextele principale folosite de Tiraspol pentru a nu participa la următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2“ privind soluţionarea conflictului transnistrean, planificată pentru 10-11 aprilie, este introducerea de către autorităţile moldoveneşti a accizelor la operaţiunile de import-export efectuate de agenţii economici din regiune.

Decizia de introducere a accizei şi a unei taxe de poluare a mediului a fost votată în grabă de deputaţii din coaliţia de guvernare la 23 decembrie 2013, la pachet cu alte modificări la Codul Fiscal şi cel vamal, declarate ulterior anticonstituţionale. Nici până acum nu este clar cine a fost autorul iniţiativei care este folosită acum de autorităţile separatiste drept „dovadă“ a blocadei economice la care ar fi supusă regiunea de către Republica Moldova.

Măsuri apreciate drept discriminatorii

Nina Ştanski, responsabilă pentru politica externă a Tiraspolului, a calificat introducerea celor două taxe ca pe o măsură discriminatorie, care, potrivit ei, are drept scop „restricţionarea activităţilor în domenii foarte sensibile, ca de exemplu producţia de vinuri şi coniacuri, industria alimentară, cea textilă, de fabricare a încălţămintei“. Totodată, Ştanski a avertizat că acţiunea nu va rămâne fără răspuns. „Vor fi instituite măsuri adecvate de răspuns, dacă acţiunile Moldovei vor avea efecte negative pentru economia regiunii“, a precizat Nina Ştanski.

Autorităţile de la Chişinău au încercat să repare greşeala. Astfel, de urgenţă a fost elaborat şi aprobat de Guvern un proiect de lege, care săptămâna trecută a ajuns în Parlament şi chiar a şi fost votat în prima lectură. Vineri, însă, din cauza lipsei a doar unui deputat din coaliţia pro-europeană, documentul, alături de alte modificări la Codul Fiscal, nu a fost votat în lectura a doua.

Autori necunoscuţi

Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Economie, Buget şi Finanţe, spune că nu este clar când va fi votată anularea accizei şi a taxei pentru poluarea mediului pentru agenţii economici din regiunea transnistreană. În acelaşi timp, el nu a putut preciza cine este autorul iniţiativei prin care au fost introduse aceste două taxe.

„Nu am putut determina cine este autorul şi care a fost necesitatea unui astfel de document. În acelaşi timp, consider că nu a fost o decizie corectă să anulăm facilitatea oferită încă în 2001, pentru întreprinderile înregistrate din regiune“, afirmă deputatul. Surse din cadrul Ministerului Finanţelor au precizat că autorii proiectelor cu pricina sunt Ministerul Economiei şi cel al Mediului.

Galina Şelari, directorul executiv al Centrului pentru investigaţii strategice şi reforme (CISR), susţine că orice modificare de acest fel ar trebui să fie analizată şi discutată împreună cu părţile intreresate, inclusiv cu oamenii de afaceri. „Orice modificare de politică fiscală şi vamală trebuie făcută foarte atent. Or, pentru oamenii de afaceri este foarte importantă stabilitatea politicii fiscale. Faptul că, după ce a introdus cele două taxe, Chişinăul vrea să le anuleze denotă că multe decizii sunt adoptate fără pregătire şi analiză“, a spus economista.

În opinia Galinei Şelari, ar fi o situaţie ideală să fie o singură vamă şi agenţii economici din stânga Nistrului să nu fie verificaţi şi să nu plătească de două ori taxe pe acelaşi teritoriu. „Până când nu vom avea o singură vamă trebuie să ţinem cont de realităţi. În contextul politic şi geopolitic actual acest lucru devine şi mai important“, a adăugat directorul CISR.

Evgheni Şevciuk a ameninţat Moldova cu divorţ definitiv

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite