Tiraspolul pledează pentru vechiul model al relaţiilor cu Rusia în sectorul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Administraţia de la Tiraspol pledează pentru păstrarea modelului vechi al relaţiilor cu Federaţia Rusă în sectorul energetic. Acest lucru a fost declarat de către liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselskii, în cadrul unei întrevederi cu vicepreşedintele companiei Gazprom, Valeri Golubev, transmite IPN.

Presa din regiune scrie că Vadim Krasnoselskii a menţionat că, în ceea ce ţine de mecanismul şi sistemul în întregime, el pledează pentru cel vechi, în condiţiile în care nu există unul nou. Potrivit lui, până a vorbi despre o eventuală reformare, e nevoie ca modelul nou să fie foarte clar, să se cunoască ce va urma.

Liderul de la Tiraspol a remarcat că Federaţia Rusă abia de trei ani resimte restricţiile impuse de Uniunea Europeană, pe când Transnistria de 26 de ani este nerecunoscută şi trebuie să facă faţă la diferite restricţii economice. „Suntem prizonierii unei catastrofe geopolitice: „distrugerea Uniunii Sovietice” şi rămânem în aceleaşi condiţii”, a notat liderul transnistrean.

Vadim Krasnoselskii a menţionat că în aceste condiţii, este foarte important ca în regiune să existe siguranţă – şi politică, şi energetică. „În calitate de preşedinte sunt interesat ca Transnistria să fie independentă din punct de vedere energetic. Acesta este principiul de bază. În rest sunt chestiuni tehnice”, a spus liderul de la Tiraspol.

Potrivit lui Krasnoselskii, este inacceptabil să depinzi de vecini şi nu pentru că cineva este bun sau rău, dar pentru că lucrurile se schimbă. Acesta a oferit exemplul Ucrainei, unde are loc un conflict armat şi nimeni nu se gândea la acest lucru acum trei ani.

Liderul transnistrean a mai spus că în regiune locuiesc în jur de 213 mii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi a amintit că în cadrul unui referendum populaţia din regiune s-a pronunţat pentru independenţă, cu alipirea ulterioară la Federaţia Rusă. „Nu o dată am spus şi am să repet: şi prietenii, şi duşmanii consideră Transnistria parte a Federaţiei Ruse. Aşa şi este. Avem aceeaşi credinţă, aceeaşi moralitate şi valori. Din aceste considerente, şi atitudinea Federaţiei Ruse faţă de Transnistria trebuie să fie conformă, ca faţă de o parte a Rusiei. Atunci când construim modelul energetic, trebuie să înţelegem acest lucru”, a mai spus Vadim Krasnoselskii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite