Economie

articolul anterior articolul urmator

Expert rus: „După afirmaţiile lui Băsescu despre Unire, vinurile moldoveneşti nu vor reveni pe piaţa rusească nici în 2014“

9
9 Dec 2013 06:38:10
Autor: Ion Preasca
Degustare de vinuri moldoveneşti la Ploieşti
Degustare de vinuri moldoveneşti la Ploieşti

Vadim Drobiz, şeful Centrului de cercetare a pieţei de băuturi alcoolice din Rusia, apreciază drept lipsite de perspectivă speranţele autorităţilor de la Chişinău de a obţine o ridicare a embargoului impus de Rusia vinurilor din Republica Moldova.


„Pe neobservate au trecut şi cele 10 zile (anunţate la 20 noiembrie de premierul Iurie Leancă n.r.), dar despre ridicarea embargoului nu se aude nimic. După declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu precum că următorul obiectiv al României, după intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, este unirea cu Republica Moldova, nici nu cred că vinurile moldoveneşti pot reveni degrabă pe piaţa rusească. Posibil că declaraţia a fost o surpriză pentru conducerea de la Chişinău, dar eu nu aştept nici în anul 2014 o ridicare a embargoului“, a afirmat Vadim Drobiz, unul dintre cei mai reputaţi specialişti ai pieţei băuturilor alcoolice din Rusia.

Acesta a adăugat că după summitul de la Vilnius poate Europa va cumpăra vinul moldovenesc. 

Experţii din Republica Moldova susţin că restricţiile impuse de Rusia au un impact negativ major asupra companiilor moldoveneşti, pierderile lunare ajungând la peste 40 de milioane de lei, iar cele anuale vor depăşi şi jumătate de miliard de lei. 

Rusia, care era principala piaţă de export a vinurilor moldoveneşti a impus un embargo la 10 septemebrie, invocând prezenţa în băuturi a unor substanţe interzise.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Gil Phoebus
9.12.2013, 07:55:15

Desigur, nu acestea sunt adevaratele arme cu care Marele Imperiu va incerca sa ingenuncheze Moldova. Sunt simple semnale. Actualul tzar, in scopul intoxicarii cetatenilor proprii cu amgirile unei puteri magulitoare pentru acestia a indepartat Rusia de lumea civilizata. Atata timp cat rusii accepta aceasta, domnul Putin va domni in liniste. Santajul cu vinurile ni se pare cam superfluu, dar se adauga jocurilor perfide moscovite de mentinere cu orice pret a puterii actualei clase politice ce pozeaza atat de viril. (Sa nu uitam de noua nevasta a domnului Putin care-i confera iluzia tineretii si a puterii nemasurate!) Daca noi am avea adevarata clasa politica le-am aduce aminte consecvent de rusinea nationala pe care o duc de peste 9 decenii cu dosirea tezaurului cand erau obligati de legi internationale sa ni-l retituie intact. Dar indivizii de la noi ce ocupa aceste functii au alte preocupari. Domnul Traian D. Basescu cand a facut aceasta serioasa afirmatie a ales prost momentul. L-a dorit contondent doar pentru a-si acoperi matrapazlacurile cu mosia de la Nana, ultima lovitura personala data cu ocazia ultimului mandat. Dupa exemplul personal de tupeu fara margini cu casa din Mihaileanu facute dumealui insusi cadou in calitate de primar al Bucurestilor, cel al mosiei Nana devina incununarea totala a patriotismului acestui jalnic personaj politic. Din acest punct de vedere rusii stiu sa loveasca. Au traditie din vremea lui Petru cel Mare. Sa nu uitam de ciumpavirea Nordului si Sudului Basarabiei si alipirea in acest scop al butoiului cu pulbere transnistrean. De acolo bat tunurile! Vorbele domnului Traian D. Basescu sunt doar vanare de vant!

+2 (4 voturi)
Utilizator Adevărul
9.12.2013, 08:12:03

Comentariu considerat abuziv.

La tulipe Fanfan
9.12.2013, 08:46:23

In primul rand, ba, Vadim Dobrize, vinul nu e bautura alcoolica fiind considerat de medici drept aliment, iar consumat in cantitati modice este binefacator in diferite afectiuni : digestive, de circulatie, de sexualitate...in situatia de fatza, nicio problema cu Basarabia ! Ea va gasi piete de desfacere mult mai interesante, acolo unde vinul excelent al fratilor nostri este apreciat de bautori selecti, nu de vodcari si de matrafoxarii vostri rusnaci nenorociti ! Iar UNIREA cu tara mama se va face indiferent de otravurile tale, bai, mujicule !

+2 (2 voturi)
Utilizator Adevărul
9.12.2013, 09:14:48

Comentariu considerat abuziv.

Dragos Neculae
9.12.2013, 09:52:07

Nu ştiam că ruşii le au cu vinul, mai ales că cele 14% alcool din vin reprezintă apă chioară pentru ei în comparaţie cu votka care are minim 45% alcool. Apropo, ruşii beau bere sau se spală pe dinţi cu ea în loc de pastă ???

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările