Ucraina va oferi Moldovei 10.000 de autorizaţii suplimentare pentru transportul mărfurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Ucraina va acorda Republicii Moldova 10.000 de autorizaţii suplimentare pentru transportul de mărfuri pe teritoriul său de către agenţii economici moldoveni. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei grupului de lucru moldo-ucrainean în domeniul transporturilor, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Chişinău, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei.

În cadrul reuniunii, membrii grupului de lucru au analizat situaţia privind funcţionalitatea podului Unguri-Broniţa, aflat la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina. Participanţii la discuţie au constatat că obiectul este gata pentru a fi deschis spre exploatare pentru autoturisme si autocare.

Examinând subiectul traseului Basarabeasca-Berezino, partea ucraineană a propus Republicii Moldova să expedieze o adresare comună partenerilor de dezvoltarea în vederea finanţării unui studiu de fezabilitate privind funcţionalitatea segmentului de cale ferată, care ar permite trenurilor de marfă din Republica Moldova să ajungă până în porturile din sudul Ucrainei.

Analizând colaborarea bilaterală în domeniul transportului aerian, părţile au convenit ca Autorităţile Aeronautice ale Republicii Moldova şi Ucrainei să se întrunească în timpul cel mai apropiat pentru a definitiva unele aspecte tehnice ale textului Acordului privind serviciile aeriene, ca rezultat al căruia va avea loc liberalizarea pieţei transportului aerian între Republica Moldova şi Ucraina.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite