UE oferă asistenţă de 36 de milioane de euro Republicii Moldova pentru crearea locurilor de muncă şi o administraţie publică consolidată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia UE în Republica Moldova a anunţat joi, 21 decembrie, că Uniunea Europeană oferă asistenţă în sumă de 36.3 milioane de euro Republicii Moldova pentru crearea locurilor de muncă, o administraţie publică consolidată, servicii de poliţie îmbunătăţite şi o dezvoltare rurală accelerată.

Potrivit unui comunicat de presă al Delegaţiei UE la Chişinău, autorităţile Republicii Moldova au fost de acord să utilizeze aceste fonduri pentru a sprijini următoarele acţiuni:

  • Implementarea acordului DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător) între UE şi Republica Moldova,
  • Reforma Poliţiei,
  • Reformele Politicii Finanţelor Publice,
  • Implementarea Liberalizării Regimului de Vize cu Europa,
  • Dezvoltarea Rurală şi a Agriculturii în Republica Moldova (ENPARD).

Înainte ca aceste sume să devina diponibile, Guvernul Republicii Moldova a trebuit să îndeplinească condiţiile şi să obţină rezultate în cadrul celor cinci programe. 

Sumele disbursate astăzi nu corespund sumei totale solicitate de autorităţile din Republica Moldova. Decizia de a efectua o plată de 36,3 milioane euro din 47 milioane euro (eligibile) reflectă îndeplinirea parţială a condiţiilor prevăzute în acordurile dintre UE şi autorităţile din Republica Moldova.

Astfel, Republica Moldova a utilizat asistenţa acordată de UE pentru a obţine următoarele rezultate:

  • a realizat unele dintre reformele sectoriale stipulate în acordurile de asistenţă bugetară cu UE reciproc obligatorii:
  • Privind Dezvoltarea Rurală şi a Agriculturii (ENPARD), Republica Moldova a îmbunătăţit competitivitatea sectorului agro-alimentar, sprijinind investiţiile în ferme agricole, crearea grupurilor de producători şi a acordat sprijin unităţilor agro-alimentare în comerţul realizat cu UE. De asemenea, sprijinul acordat de UE a ajutat producătorii agricoli să respecte standardele de calitate europene şi internaţionale privind siguranţa alimentelor.
  • Privind DCFTA, au fost adoptate măsuri legislative importante ce ţin de supravegherea pieţei pentru a se asigura că produsele de pe piaţa moldovenească respectă cele mai înalte standarde pentru consumatorii şi lucrătorii din Republica Moldova şi pentru a asigura protecţia mediului, siguranţa şi echitatea procesului comercial. Suplimentar, programul a stimulat crearea locurilor de muncă şi realizarea misiunilor pentru creşterea exporturilor, organizate pentru întreprinderile din Republica Moldova, precum şi vizite la faţa locului efectuate de către investitorii străini.
  • Planul de Acţiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize: asistenţa acordată de UE a contribuit la ameliorarea funcţionării schimbului de informaţii pentru gestionarea migraţiei şi a frontierelor, la consolidarea cooperării cu statele membre ale UE privind aceste subiecte şi la consolidarea capacităţilor Republicii Moldovei de a lupta cu traficul de fiinţe umane şi crima organizată.
  • În primul an al programului de asistenţă bugetară pentru poliţie, au fost implementate proiecte-pilot privind activitatea poliţienească comunitară în patru inspectorate de poliţie (Chişinău, Anenii Noi, Sângerei şi Cahul),  care au fost monitorizate îndeaproape de către organizaţiile societăţii civile şi comunitatea internaţională.
  • A progresat cu privire la modalitatea de gestionare a finanţelor publice şi la pregătirea bugetului într-un mod mai transparent. Datorită sprijinului acordat de UE, autorităţile au îmbunătăţit accesul cetăţenilor la informaţii privind bugetul de stat, elaborând un buget al cetăţeanului. Acestea au îmbunătăţit şi măsurile de control, precum şi raportarea cheltuielilor şi consolidarea gestionării datoriei de stat. De asemenea, Curtea de Conturi a luat măsuri pentru ca auditul pe care îl realizează să fie mai eficace.
  • A înregistrat un progres semnificativ cu privire la implementarea unei politici macroeconomice orientate spre stabilitate, inclusiv implementarea reformelor structurale privind stabilizarea şi o mai bună reglementare a sectorului bancar în conformitate cu programul FMI implementat în prezent.

Uniunea Europeană va continua să aplice, precum a facut şi în trecut, o puternică condiţionalitate în cadrul asistenţei financiare pe care o acordă concentrându-se pe sectoarele de activitate care generează beneficii directe cetăţenilor Republicii Moldova.

Pentru continuarea suportului bugetar şi în anul 2018, va fi important ca Republica Moldova să-şi intensifice eforturile privind obţinerea rezultatelor în lupta cu corupţia la nivel înalt şi în asigurarea independenţei şi responsabilizării sectorului judiciar.

De asemenea, Republica Moldova va trebui să asigure respectarea tuturor mecanismelor democratice. Şi în cele din urmă, o implementare corespunzătoare continuă a acordului cu FMI şi realizarea reformelor asupra cărora părţile au căzut de acord în cadrul contractelor de suport bugetar vor fi foarte importante.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite