Un milionar din Transnistria a fost condamnat la 15 ani închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eksimbank s-a numit anterior Businessinvestbank, care a fost lăsată fără opt milioane de dolari
Eksimbank s-a numit anterior Businessinvestbank, care a fost lăsată fără opt milioane de dolari

Valentin Babchin, fostul director al Combinatului de Produse de Panificaţie din Tighina şi proprietarul mai multor afaceri din Republica Moldova a fost condamnat la 15 ani închisoare, cu confiscarea averii şi la plata a circa opt milioane de dolari despăgubiri

O instanţă din Tiraspol l-a declarat vinovat pe omul de afaceri de escrocherii în proporţii deosebit de mari.

Potrivit organelor de anchetă Valentin Babchin a obţinut în anul 2011, credite în valoare de 8,3 milioane de dolari de la Businessinvestbank (fosta Gazprombank), în prezent Eksimbank din Tiraspol.

Circa 1,6 milioane de dolari au fost transferaţi pe contul unor firme offshore, iar restul au fost încasaţi de la diferite filiale ale băncii, după care banii au dispărut.

De notat că Valentin Babchin are mai multe afaceri în regiune, inclusiv Fabrica de vată şi compania de transport Terraprombusiness din Tighina, dar şi terenuri şi clădiri la Varniţa, Anenii Noi.

De notat că BusinessInvestbank, reorganizat anul trecut în Eximbank, anterior se numea Gazprombank. Până în anul 2011, instituţia a fost condusă de Marina Smirnov, nora liderului separatist Igor Smirnov.
Marina împreună cu soţul Oleg Smirnov sunt bănuiţi de autorităţile ruse că au furat 160 de milioane de ruble ruseşti (aproximativ 5 milioane de dolari), care au fost transmise de Rusia în regiunea transnistreană drept ajutor umanitar pentru 2008-2009.

Curios este că BusinessInvestbank (în prezent Eksimbank) este condusă de Vladimir Artemenko, care potrivit unor surse de la Tiraspol a fost şi el o perioadă soţul Marinei Smirnov.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite