EDITORIAL Zâmbetul doamnei de fier
0
În momentul în care scriam ieri aceste rânduri, discursul doamnei cancelar german Angela Merkel, programat pentru orele serii, era încă o enigmă. Ce ne va spune? Ce ne va promite? Ne va lăuda? Ne va critica? Întrebări la care s-au tot chinuit să răspundă în ultimele săptămâni politicienii, ziariştii, analiştii şi tot soiul de specialişti în a se da cu părerea.
În cele două decenii de independenţă nu ne-am lăsat de obiceiul tipic provincialilor de a aştepta ca cineva să ne rezolve problemele, să ne zică ce să facem, cum trebuie să gândim, ce e bine şi ce e rău pentru noi. O reminiscenţă a trecutului nostru sovietic, când centrul dicta totul, iar cei de pe loc doar executau. Între timp, ne-am obişnuit şi să stăm cu mâna întinsă, cerşind nu doar sfaturi, dar şi ceva mai mult.
De aceea şi acum ne-am pus mari speranţe. Unii au aşteptat un semnal clar de susţinere a aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova, alţi au crezut că frau Merkel ne va aduce pe tavă un plan de soluţionare a conflictului transnistrean sau cel puţin ne va anunţa când scăpăm de nesuferitele vize pentru UE. Au fost şi din cei cu vise mai deocheate - să ne ajute să facem Unirea cu România sau să-i pună la punct pe bărbaţii neamului pentu faptul că nu stimulează venirea la putere a cât mai multor femei.
Făcând abstracţie de speculaţii şi exagerări, trebuie să recunoaştem totuşi că pentru o ţară mică, aşa cum e Moldova, vizita pe care a întreprins-o cancelarul german între un prânz şi o cină este într-adevăr una de o importanţă istorică. După evenimentele din 7 aprilie 2009 şi venirea pentru câteva ore la Chişinău a vicepreşedintelui american Joe Biden, Republica Moldova a ajuns din nou în vizorul presei internaţionale. Cu bune şi rele, cu iarba furată, cu supărările femeilor ong-iste şi apelurile disperate ale unioniştilor, dar şi atmosferă de oraş european, cu străzi curate şi drumuri cel puţin în aparenţă moderne.
Măcar şi pentru o singură zi, vizita ne-a făcut să ne simţim mai demni, mai civilizaţi, mai mândri de ţara noastră, aşa cum e ea „pitică" şi „necunoscută", vorba colegilor germani de la „Die Welt", care o apostrofau în ajun pe Angela Merkel că, „în loc să salveze zona euro se duce să salveze Moldova (în germană Moldau) care nu e un afluent al râului Elba".
„Salvatoarea" ne-a învăluit într-un zâmbet larg şi frumos imediat ce a coborât din avion. Nici n-ai fi zis că e doamna de fier care de multe ori le dă fiori mai marilor Europei. Şi nu părea a fi doar o mască protocolară. Dar, dincolo de încurajări, de noi depinde dacă vom materializa zâmbetele celei mai puternice femei din Europa în lucruri palpabile pentru Moldova în ansamblu şi pentru fiecare cetăţean în parte. Faptul că ni-i facem pe nemţi aliaţi poate doar să ne uşureze parcursul, dar nicidecum nu ne asigură un viitor luminos şi fără griji.
N-aş vrea să cred că totul - zâmbetele, încurajările, atmosfera civilizată - va dispărea ca în istoria cu Cenuşăreasa, imediat ce avionul Angelei Merkel va decola de la Chişinău, iar noi vom rămâne cu inima frântă şi speranţa că cineva va găsi pantofiorul nostru pierdut şi ne va oferi şansa la „povestea de succes".
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
