Marc Tkaciuk, deputat comunist: „Voronin nu mai pretinde la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apreciat drept „eminenţă cenuşie a Partudului Comuniştilor" din Republica Moldova, deputatul Marc Tkaciuk a declarat pentru portalul rusesc Gazeta.ru că partidul pe care îl reprezintă s-a schimbat radical, devenind în esenţa sa unul „liberal", pregătit să preia puterea.

Ideologul comuniştilor moldoveni susţine că Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, nu a făcut nimic pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, Tkaciuk consideră că la momentul actual, ideea de aderare la UE poartă mai mult un caracter „consumerist". „Pledăm pentru implementarea standardelor europene. Or, Elveţia nu este membră a UE, la fel ca şi Norvegia, dar nimeni n-ar putea spune că aceste ţări nu fac parte din Europa". Cât despre relaţia cu Rusia şi cu România, Tkaciuk declară că „Noi, comuniştii, nu dorim unirea cu România, nu dorim să arborăm aici drapele europene şi să fim contra Rusiei".

De asemenea, Mark Tkaciuc acuză autorităţile Republicii Moldova că nu ar depune suficiente eforturi pentru a investiga la nivel profesionist atacul asupra fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, Artur Reşetnicov, candidat pe lista electorală a PCRM. Ideologul comuniştilor consideră că acest atac, cât şi altele sunt destinate pentru a intimida electoratul. „Alegătorilor li se sugerează că, dacă votează pentru comunişti, va fi război. Se distribuie pliante care promit repetarea evenimentelor de la 7 aprilie 2009", susţine Tkaciuk.

„Viitorul preşedinte al Republicii Moldova va fi o persoană apolitică"

„Partidul Comuniştilor nu mai este un partid comunist clasic. Suntem suporteri ai valorilor democratice, inclusiv a celor comuniste", ţine să precizeze deputatul comunist. Întrebat cine va candida la fotoliul prezidenţial, Marc Tkaciuk afirmă că Voronin nu mai pretinde la funcţia supremă în stat. „Preşedintele, în orice caz, va fi o figură de compromis. Nu este exclus faptul că, în general, nu va fi din rândul actualilor politicieni". Totodată, el afirmă că Partidul comuniştilor este gata pentru o coaliţie, „cu orice forţă politică care împărtăşeşte ideile noastre - statalitatea moldovenească, orientarea socială a politicilor de stat". În acelaşi timp, Tkaciuk spune că nu este gata să declare cu ce partid ar face coaliţie postelectorală.

Una dintre figurile marcante ale Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Mark Tkaciuk a fost timp de 8 ani deputat şi consilier pe probleme politice al ex-preşedintelui Vladimir Voronin.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite