În aşteptarea deciziei CCM. Deputaţi: Suntem pregătiţi pentru ambele scenarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul de la Chişinău FOTO IPN
Parlamentul de la Chişinău FOTO IPN

Deputaţii au păreri contradictorii atunci când este vorba despre necesitatea dizolvării Parlamentului. În timp de reprezentanţii PAS spun că au fost întrunite toate condiţiile pentru a dizolva Legislativul, socialiştii spun că dacă nu vor exista presiuni pe judecătorii Curţii Constituţionale, atunci decizia Înaltei Instanţe ar trebui să fie în favoarea menţinerii în vigoare a actualului Parlament, transmite IPN.

În timp ce PAS şi PSRM îşi pasează reciproc responsabilitatea crizei politice în care ne aflăm, reprezentanţii Platformei DA spun că formaţiunea lor este pregătită pentru ambele scenarii.

Deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate anticipează o decizie a Curţii Constituţionale în favoare preşedintelui ţării, care a depus sesizarea privind constatarea circumstanţelor dizolvării Parlamentului.

„Luând în considerare că toate condiţiile prevăzute de Constituţie au fost îndeplinite, ne aşteptăm la un răspuns afirmativ, altfel nici nu ne adresam la Curte. Au expirat 90 de zile din data de 23 decembrie şi 45 de zile de la prima nominalizare a candidatului la funcţia de premier. Deci, Parlamentul poate fi dizolvat, ca să mergem la alegeri anticipate şi să îndeplinim voinţa poporului”, a spus deputatul PAS Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Butonul roşu” de la postul public de televiziune Moldova 1.

De cealaltă parte, socialiştii spun că şeful statului ar trebui să contribuie la deblocarea crizelor politice, iar actualul preşedinte nu ar fi făcut nimic altceva decât să mimeze identificarea unor soluţii. Din aceste considerente, deputaţii PSRM spun că judecătorii Curţii ar trebui să dea câştig de cauză Parlamentului.

„Noi am adus toate argumentele pentru a demonstra că nu sunt întrunite circumstanţe de dizolvare a Parlamentului. Aducem argumente că preşedintele Sandu a mimat procedurile prevăzute în Constituţie. Expirarea termenelor nu poate fi imputată Parlamentului, inacţiunea s-a manifestat din partea preşedintelui”, a spus deputatul PSRM Vasile Bolea.

În acelaşi timp, deputaţii Platformei DA spun că formaţiunea este pregătită pentru un nou scrutin parlamentar, indiferent când ar urma să fie organizat acesta.

„Oricare ar fi decizia, noi o vom respecta. Alegerile anticipate sunt inevitabile, dar până atunci suntem într-un haos total şi cineva trebuie să şi-l asume. Cei care nu au acceptat ideea noastră de a învesti un Guvern anticriză pentru o perioadă determinată de timp, să-şi asume acest haos ”, a spus deputatul Platformei DA, Vasile Năstase.

Curtea Constituţională examinează joi, 15 aprilie, sesizarea şefului statului privind constatarea circumstanţelor dizolvării Parlamentului. Dacă judecătorii Curţii vor decide că există temei pentru a dizolva Legislativul, acest lucru se va întâmpla după expirarea stării de urgenţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite