În Rusia se revine la o structură a serviciilor de informaţii similară cu KGB din perioada sovietică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emblema Comitetului Securităţii Statului (KGB) al URSS. FOTO: nonalignedmedia.com.
Emblema Comitetului Securităţii Statului (KGB) al URSS. FOTO: nonalignedmedia.com.

În dimineaţa de după alegerile parlamentare din Rusia, o altă veste a ajuns în presa rusă. Autorităţile pregătesc o profundă reformă a sectorului instituţiilor de forţă. Ziarul „Kommersant” a fost unica instituţie de presă care a relatat despre aceste noi planuri ale guvernării ruse. Ca orizont temporal, reforma urmează să se finalizeze până la alegerile prezidenţiale din martie 2018.

În ceea ce priveşte conţinutul reformei, aceasta vine, de fapt, să restabilească nişte realităţi existente în statul sovietic până în anii 1990. Pe baza Serviciului Federal de Securitate (FSB), urmează să fie creat un Minister al Securităţii naţionale (MGB), care să mai includă Serviciul de Spionaj Extern (SVR) şi Serviciul Federal de Protecţie (FSO). 

De asemenea, Comitetul de urmărire penală al Federaţiei Ruse urmează a fi reintregrat în Procuratura Generală, iar atribuţiile Ministerului Situaţiilor de Urgenţă (MCS) vor fi preluate de Ministerul Apărării şi Ministerul Afacerilor Interne. Potenţialul Minister al Securităţii Naţionale va primi, de asemenea, atribuţii de urmărire penală şi investigaţie, la fel ca şi dreptul de a opera arestări şi va avea propriile spaţii de detenţie. Toate aceste capabilităţi, cumulate, sunt aproape identice cu cele oferite Comitetului Securităţii Naţionale (KGB) din perioada sovietică.

Noul Minister al Securităţii Naţionale va dispune de o direcţie proprie de urmărire penală, care va putea prelua cele  mai importante cazuri care ţin de securitatea naţională. În privinţa cazurilor pe care le preia Procuratura Generală, pe baza materialelor transmise de minister, acesta din urmă dispune de posibilitatea de a exercita controlul asupra desfăşurării ulterioare a cazului, până la trimiterea lui în instanţă.

Coroborate cu crearea Gărzii Naţionale şi abilitarea acesteia cu funcţiile poliţiei anti-revoltă, inclusiv cea de a trage în persoane neînarmate, reformele despre care am vorbit anterior vor fortifica gradul de control al statului asupra societăţii şi vor deschide calea spre o nouă răsucire a şurubului regimului politic, dacă Putin va recurge la aşa ceva în condiţiile unei largi majorităţi în Dumă pentru partidul său.

Sursele ziarului „Kommersant” din interiorul FSB, care au informat despre intenţiile autorităţilor, au spus că motivul invocat de guvern este legat de necesitatea combaterii mult mai eficiente a corupţiei. Se consideră că o comasare a serviciilor de informaţii de bază într-o singură structură cu statut de minister şi extinderea prerogativelor acesteia va contribui la descoperirea şi pedepsirea mai eficientă a cazurilor de corupţie.

Însă, aşa cum se prezintă astăzi reforma, judecând după puţinele date de care dispunem, noua stare de lucruri va încheia, formal, statutul FSB şi al altor servicii de informaţii, de structuri autonome, subordonându-le guvernului. Astfel, încă una dintre trăsăturile fundamentale ale unui stat democratic, autonomia serviciilor de informaţii, dispare în Rusia. Verticala puterii în statul rus va fi instalată pe deplin odată cu finalizarea acestei reforme.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite