În străinătate vor fi deschise 139 de secţii de votare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în străinătate se vor deschide 139 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. Decizia a fost luată sâmbătă, 26 septembrie, de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Cele mai multe secţii de votare vor fi amenajate în Italia – 31, urmată de Rusia – 17 secţii. În România vor fi deschise 13 secţii de votare.

Proiectul de constituire a secţiilor de votare în străinătate a fost votat de opt membri ai CEC, iar unul s-a abţinut.

Pentru alegătorii din localităţile din regiunea transnistreană, Bender şi unele localităţi ale raionului Căuşeni s-a decis deschiderea a 42 de secţii de votare. Proiectul a fost votat de şapte membri, unul s-a abţinut şi unul a fost împotrivă.

La ultimele alegeri parlamentare, din 24 februarie anul trecut, peste hotarele ţării s-au deschis 125 de secţii de votare. Pentru alegătorii din localităţile din regiunea transnistreană au fost deschise 47 de secţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite