Şantaj şi acrobaţie politică la Chişinău

Sunt foarte interesante negocierile de la Chişinău. Liberal-democraţii şi democraţii negociază la două capete şi spun cu foarte multă seninătate că fac acest lucru în numele stabilităţii şi bunăstării. Îşi asumă un risc foarte mare în dorinţa de a controla tot – riscul fiind că s-ar putea să piardă tot.

Vestitorii aducerii comuniştilor alături de pro-europeni au fost destui, veniţi din toate părţile, de la jurnalişti neîntinaţi până la nume de frunte ale societăţii civile. Nu a părut nimeni să se simtă incomod în a lansa idea apropierii de comunişti. Poate mai există încă o anumită reţinere, o umbră de ruşine, dar la nevoie se vor găsi destui lăudători pentru Voronin şi ai lui în spaţiul public. La urma-urmei, anul 2009 este deja foarte departe şi nici unul dintre cei care azi par a fi foarte împăcaţi cu posibila alianţă cu comuniştii nu a fost foarte implicat în evenimentele care au răsturnat drumul euro-asiatic al Republicii Moldova.

La televizor se vede puţin şantaj. Liderii cei mari ai partidelor negociază înspre Uniunea Europeană, iar liderii cei mici negociază înspre Eurasia. Câte puţin din fiecare. Liberalii nu sunt chiar aşa de îndărătnici, se pare că au cedat déjà destul de mult – însă nu atât cât ar fi trebuit ca toată lumea să fie mulţumită. Să presupunem că negocierile cu comuniştii vor avea drept rezultat alegerea unui preşedinte al Parlamentului - şi asta în lipsa liberalilor la aceste negocieri. Vor mai avea sens negocierile liderilor mari, Ghimpu, Lupu şi Filat? Am impresia că se mizează în această situaţie pe o ieşire nervoasă din partea lui Ghimpu care să renunţe la discuţii – urmând ca în mass-media să fie desemnat ţapul ispăşitor, vinovatul, extremistul cu care nu s-a putut negocia.

Câtă vreme detaliile discuţiilor rămân în spatele uşilor închise, acest şantaj şi eventualitatea ca liberalii să îmbrace din nou haina vinovatului de serviciu. Asta pentru că stejarii din spaţiul public de la Chişinău se curbează precum trestiile în bătaia vântului geopolitic. Se curbează până îşi schimbă poziţia şi se înţepenesc apoi iarăşi în postura de stejari, falnici şi privind în direcţia corectă.

Nimeni nu se întreabă de ce este nevoie de comunişti câtă vreme există o majoritate guvernamentală pro-europeană. Nu este deloc limpede cum va profita apropierea europeană din prezenţa lui Voronin într-o poziţie de forţă. Problema cea mai mare este că din aceste ameţeli profită tocmai adevăraţii extremişti. Igor Dodon s-a plasat într-o poziţie antisistem, se găseşte la o tribună a demagogiei de unde îşi permite să îi critice pe toţi. Iar electoratul Republicii Moldova a acordat o nouă şansă partidelor pro-europene tocmai în speranţa unei guvernări eficiente. Politicianismul practicat în spatele uşilor închise este exact ceea ce nu îşi mai doresc cetăţenii Republicii Moldova. Jocul la două capete practicat de PD şi PLDM este o acrobaţie pe sârmă la o înălţime foarte mare – fără nici un fel de plasă de siguranţă. Un pas greşit, un fulg căzut pe umăr în contratimp cu următoarea mişcare şi acrobaţii riscă să se prăbuşească în gol.

P.S. Dan Dungaciu a prezentat pe larg aici pericolele la care se expun politicienii de la Chişinău prin acest balet al negocierilor.