Şcoala politică moldovenească

A devenit clar ca bună ziua că aproape întreaga clasă politică de la Chişinău este repetentă. Nici nu contează că unii sunt corigenţi mai ales la geografie şi istorie, după cum s-a văzut dăunăzi în Parlament, când socialiştii au rupt harta României Mari, iar alţii sunt restanţieri îndeosebi la matematică şi la limbile străine, din moment ce miliardul a fost furat de sub nasul lor şi Europa nu mai doreşte să discute cu ei.

De la independenţă încoace, politicienii moldoveni nu-şi pot finisa studiile, iar de doi ani nu-şi mai fac temele pentru acasă (adică nu implementează Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb), sperând să fie în continuare promovaţi pentru ochi frumoşi, de culoare albastră, adică „pro-europeni”. Doar că se apropie perioada examenelor, la care fiţuicile (programele de guvernare sau planurile de acţiuni), manualele pierdute şi caietele rupte (alias acordurile de constituire a alianţelor) nu vor impresiona pe nimeni. Însăşi „şcoala moldovenească” riscă să fie optimizată şi subordonată „sistemului de învăţământ” rusesc. Nu e de mirare că repetenţii noştri tânjesc spre asta, or acolo cei cu note de 5 sunt eminenţi, dar ne înspăimântă că ceilalţi „elevi” se lasă ademeniţi de acest gând.

În atare context, şeful clasei politice de la Chişinău a renunţat şi la mandatul de deputat, şi la funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului-SRL, dar rămâne de văzut în ce măsură va renunţa la putere. Deşi i-a pedepsit pe cei verzi la minte, aplicând lovitura fatală liderului lor, starostele riscă să se ducă la fund odată cu ei. Dânsul nu a anticipat efectul de bumerang, iar absenteismul său de la ore nu face decât să amplifice nemulţumirea profesorilor. Tot amânând judecata lui Filat, pardon „sesiunea”, se va pomeni în postura lui Conu Leonid faţă cu reacţiunea. Căci, nu-i aşa, „câtă vreme sunt ai noştri la putere, cine să stea să facă revuluţie?”.

Profesorul Dungaciu afirmase, în cadrul unei emisiuni televizate, că suntem în situaţia de a alege între captivitatea lui Plahotniuc şi captivitatea Moscovei. Analogic, ucrainenii l-au ales pe oligarhul Poroşenko în detrimentului slugii kremlineze Ianukovici. De aceea, să ne ierte „sfinţii martiri Ţopi”, dar oferta alegerilor anticipate nu este deloc tentantă. Că viitoarea lor construcţie politică se va chema „Forţa televizorului” sau „Frica poporului”, că i se va zice DA ori BA, oricum stânga radicală şi revanşardă va guverna, dacă acest legislativ se va dizolva înainte de termen. Mandatele pe care le-ar putea câştiga pe seama PLDM-ului, nu le vor asigura fugarilor mult-râvnita revenire la treuca puterii. Ba mai mult, Dodon şi ortacii săi vor vota pentru ridicarea eventualei lor imunităţi parlamentare tot aşa cum au votat şi în cazul lui Filat – cu ambele mâini.

Şi iată-ne, iarăşi, în faţa extemporalului: vor fi în stare politicienii noştri repetenţi să îngraşe porcul în ajun sau îi vor (re)aduce pe porci la conducere? În caz că se adevereşte a doua opţiune, statul acesta va deveni o gojineaţă pentru cel puţin 8 ani înainte. Şi atunci o să avem federalizare cu separatiştii, integrare euroasiatică, contrareforme în justiţie şi poliţie, libertate doar presei de partid, reintroducerea sistemului de vize cu UE, emigrări în masă ale ultimilor mohicani rămaşi acasă, declararea unei neutralităţi mai permanente decât cea permanentă şi, nu în ultimul rând, o luptă acerbă cu unionismul, adică cu românismul.

Astfel, „şcoala politică moldovenească” riscă să redevină una de tip sovietic, care va produce doar oameni de partid, nu şi de stat. Nu vom avea elevi, ci pioneri; adică nu politicieni, ci politruci. Fireşte, în aceşti 24 de ani aşchiile nu au sărit prea departe de trunchi, dar parcă se mai schimbase garnitura principală: am avut şi câţiva demnitari şcoliţi, unii chiar bine plătiţi. Nu-mi rămâne decât să sper că restanţierii vor pune mâna pe carte şi vor da din coate măcar în al 12-lea ceas. Nu de dragul profesorilor sau al părinţilor, ci spre binele lor.