Politică

articolul anterior articolul urmator

Ştefan Gligor: Procuratura îl transformă pe Stoianoglo în erou şi în politician

0
21 Oct 2021 10:00:14
Autor: Iurii Botnarenco
Ştefan Gligor
Ştefan Gligor

Guvernarea ar trebui să pună accent pe o reformare completă a Procuraturii prin lichidarea PCCOCS şi a Procuraturii Anticorupţie. Sunt opiniile preşedintelui Partidului Schimbării, Ştefan Gligor. Potrivit lui, dosarul „Stoianoglo” ar fi atât de slab pregătit, încât există riscul ca procurorul general suspendat să iasă basma curată, notează IPN.

Potrivit preşedintelui Partidului Schimbării, acuzaţiile care i se aduc lui Alexandr Stoianoglo ar fi slab argumentate, iar în lipsa unor probe pertinente există probabilitatea ca dosarul să aibă o finalitate contrară aşteptărilor societăţii.

„Procuratura îl transformă pe Stoianoglo într-o jertfă şi într-un politician, pentru că la noi jertfele uşor devin politicieni, devenind uşor simpatici. Eu credeam că ei s-au pregătit bine, l-au documentat pe Stoianoglo pe partea relaţiei sale cu Platon şi vin cu nişte probe, dacă au autorizat percheziţiile la domiciliu şi la birou pentru că aveau nişte indicii. Dar din câte eu cunosc, pe surse, nu este aşa. Ne vom trezi cu un dosar slab împotriva lui Stoianoglo de care el scapă basma curată şi încă îl mai facem erou”, a spus Ştefan Gligor în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Acum 2 săptămâni, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind escortat din sediul Procuraturii Generale de către mascaţii SIS. Ulterior, Stoianoglo a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia primei instanţe privind plasarea în arest la domiciliu a fost contestată, însă Curtea de Apel Chişinău a menţinut-o în vigoare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările