Abuzuri politice: Ambiţia şi legitimitatea creării noului guvern la Chişinău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova
Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova

Epoca şi regimul Dodon sunt aproape de final. Acesta e un lucru cert, dacă e să analizezi exact gradul de adecvare şi livrabilele pe care preşedintele Igor Dodon, partidul şi guvernul său le-au oferit către populaţie, calitatea serviciilor guvernării şi mai ales gestiunea crizei pandemiei de coronavirus.

Într-adevăr, ca şi în cazul modelului său Vladimir Putin, ca şi în cazul altor lideri politici din topul general al gestiunii pandemiei, ca în cazul populiştilor şi extremiştilor de toate culorile, Dodon şi ai săi nu au putut livra.

Coronavirusul a îngenunchiat populiştii de jur împrejurul lumii

Numărul zilnic de cazuri de infectări cu coronavirus a crescut dramatic, mai mult decât în România, în valoare absolută, gestiunea dezastruoasă a pandemiei reclamând astăzi o nouă perioadă de închidere a activităţilor şi o nouă stare de urgenţă pentru a gestiona criza. Dar ea e greu acceptabilă la nivelul populaţiei. Totuşi, guvernul fără nume al lui Dodon trebuie să acţioneze, şi asta cât mai rapid. În plus, numărul de medici infectaţi reprezintă între 20-25%, apropiindu-se de marja de sus şi ameninţând să o depăşească. Cât despre efectele crizelor secundare, în primul rând criza economică, soluţiile sunt restrânse şi reclamă reforme şi îndeplinirea angajamentelor faţă de UE şi FMI deopotrivă.

Dacă Dodon şi Guvernul său sunt ca şi plecaţi, certitudinea gestiunii post-regimului Dodon e departe de a fi asumată. Aici depinde de mulţi factori, de foarte mulţi oameni şi de ambiţiile nemăsurate ale partidelor mici în state şi mai mici, dar cu extrem de mult orgoliu. De aceea cred că e momentul să ne uităm la câteva elemente ce ţin de nivelul de ambiţie şi de legitimitatea creării unui guvern în democraţie, respectiv abuzurile politice şi de sistem pe care le încearcă astăzi jucători minori sau marginali la Chişinău.

Regulile democratice. Cine poate crea, conduce şi susţine un guvern

Democraţia are reguli relativ stricte care ţin de reprezentare şi legitimitate politică. Pentru a forma un guvern, fie câştigi alegeri politice, fie formezi o majoritate de coaliţie după alegeri la termen şi o menţii pe termen mediu, până la proximele alegeri, fie valorifici o schimbare de putere. În Republica Moldova am avut, după alegerile de anul trecut, un guvern de mezalianţă PSRM-ACUM, ulterior un guvern minoritar al lui Dodon, cu susţinere PSRM-PDM(restrâns), în sensul plecării masive de parlamentari de la PDM spre Pro Moldova şi alte partide, iar acum un guvern de coaliţie PSRM-PDM(restrâns).

Pentru ca această coaliţie să se destrame, trebuie ca fie PDM să se rupă de la Guvernare, fie un număr suficient de mare (azi mai sunt 2 oameni în majoritatea de 52 care asigură balanţa) de parlamentari să schimbe tabăra. Fireşte că un Guvern poate funcţiona şi cu o susţinere minoritară, dar mult mai greu şi cu blocaje legislative substanţiale. Dacă, însă opoziţia e divizată şi componentele nu vor să se amestece, nici să accepte un program comun minimal de doborâre a guvernului Dodon, şi Guvernul poate rămâne în funcţie, şi Preşedintele Dodon se poate realege, aşa, trecând şi supravieţuind pe sub radar, din lipsa capacităţii de a-l înlătura.

Politic, dar şi pentru a satisface idealul pragmatic al supravieţuirii în timpul crizei şi relansarea economică de după criză, atât Guvernul Dodon trebuie să plece, cât şi Igor Dodon trebuie să piardă alegerile. Dar nu rareori emoţiile joacă un rol important şi nu raţiunea, interesele înguste de partid sau chiar interese personale ale cuiva versus interesul statului Republica Moldova. Iar de aici încolo începe imprevizibilul şi eşecul lipsei de legitimitate în guvernare.

Pentru că, pentru a avea pretenţia de a forma un Guvern, ai nevoie de 3 condiţii: una, să cadă guvernul existent; a doua, să ai un rol relevant în acest act şi să revendici victoria; şi trei, să ai legitimitatea şi greutatea politică de a putea forma un nou guvern. Ultima condiţie e şi cea mai complexă pentru că reclamă şi o dimensiune relevantă în Parlament comparativ cu ceilalţi actori, fie capacitatea de negociere superioară şi cea de compromis, în orice caz o susţinere importantă din partea populaţiei pentru a proba că, la zi, poţi revendica postura de premier.

PAS şi PPDA într-o confruntare arbitrată de Pro Moldova şi Partidul Shor

Din punct de vedere al numărului de parlamentari, aleşi direct - nu dobândiţi la scindarea PDM – dar şi din punctul de vedere al partidelor care au participat la alegeri, PAS şi PPDA reclamă dreptul legitim de formare a unui guvern astăzi. Diferenţa rezidă în numărul de parlamentari existent astăzi, cu PAS deţinând postura unui număr mai mare. În plus, contează şi poziţia în sondaje, acolo unde Maia Sandu şi PAS deţin legitimitatea, de asemenea. Cel mai bine plasat candidat prezidenţial, singurul capabil astăzi să-i ia locul lui Dodon în alegerile de la 1 noiembrie, este preşedintele PAS, Maia Sandu.

PPDA vine şi contracarează această poziţie cu referirea la o înţelegere bilaterală trecută, prin care, după ce Maia Sandu a fost premier, ar fi rândul lui Andrei Năstase. Înţelegerea e depăşită şi nu se mai justifică. Totuşi, al doilea argument este deschiderea şi capacitatea de negociere cu toţi actorii. Şi acest avantaj pare să fi pălit la PPDA, odată ce revizuirea de ultimă oră a poziţiilor exclude prezenţa celorlalţi jucători politici – ProMoldova şi Partidul Shor – în viitoarea guvernare.

Şi Pro Moldova are propriile sale poziţii de neignorat. Mai întâi, partidul lui Andrian Candu revendică legitimitatea de la votul direct cu care au fost aleşi jumătate din membrii săi, care reprezintă, deci, comunităţile, nu partidele. Apoi, în termeni de succesiune, ProMoldova se revendică drept continuator al drumului pro-european asumat declarativ altădată de PDM, latura de stânga şi pro-rusă rămânând în PDM şi la cheremul lui Dodon via Nichiforciuc, în absenţa unei voinţe a lui Pavel Filip de a mai rămâne în istorie. Şi, dacă azi Candu acceptă o formulă de guvern minoritar, numărul său de parlamentari şi, mai ales, faptul că el e autorul schimbării de macaz îi dă o legitimitate crescută de a participa la guvernare.

Aici mai merită menţionată poziţia PAS, mult mai reţinut şi mai puţin entuziast. PAS şi Maia Sandu nu se aruncă de la balcon fără paraşută. Mai întâi, ei ştiu că schimbarea nu se poate face peste noapte, nici nu doresc să asume costurile proastei gestiuni a crizei pandemice de către Regimul Dodon, nici nu doresc o asociere nefastă şi fără garanţii cu Pro Moldova şi mai ales cu Partidul Shor la Guvernare. Aici lucrurile sunt mult mai complexe, şi fără o majoritate relevantă, paşii înainte sunt mai greu de făcut.

Aberaţii şi abuzuri politice. Guvernul minoritar al minorităţii fără susţinere publică

Politica este arta posibilului, a compromisului şi înţelegerilor, a raportului dintre înţelegeri, angajamente şi garanţii, responsabilităţi şi poziţii publice. Iar politica nu se poate face fără câştigarea încrederii publice şi legitimitatea revendicării unei poziţii. Iată, deci, că regulile democratice vin să tranşeze foarte clar zona ambiţiilor exagerate şi a dorinţelor nepotrivite ale diverşilor jucători politici de pe scena din Republica Moldova.

În această cheie, un guvern minoritar PPDA este o opţiune din spaţiul aberaţiilor şi abuzurilor politice în democraţie. Chiar dacă are o anumită zestre în parlament, PPDA are un grup parlamentar mai mic decât cel al PAS şi, cel mai probabil, mai mic chiar decât al ProMoldova atunci când schimbarea de majoritate va avea loc, ultimul fiind singurul grup care a acumulat parlamentari, fără a mai discuta despre Grupul Partidului Shor. Deci PPDA nu numai că e mic, dar nu acoperă o treime din numărul de fotolii parlamentare necesare majorităţii, mai mult, nici nu acceptă o formulă coerentă şi negociată, ci preferă excepţionalismul şi exclusivismul unui guvern minoritar. Legitimitate zero, credibilitate zero, încredere la limita pragului şi nu rareori sub acesta. Cu un lider, Andrei Năstase, afectat direct de pierderea alegerilor municipale la Chişinău.

Regulile democratice şi înţelegerea ideilor de compromis şi negociere politică, de convergenţă şi acumulare de voturi şi putere politică reclamă nu numai capacitate de negociere şi compromis – lucruri probate deja de unii lideri PPDA, cu precădere Igor Munteanu – ci şi credibilitate şi legitimitate. De aceea, înţelegerea corectă a imperativelor momentului ar reclama din nou renunţarea la postura de premier şi asumarea unei coaliţii. Cu echilibrele necesare, garanţiile obligatorii şi compromisuri care nu compromit.

Într-adevăr, azi doar PAS are legitimitatea politică de a revendica, pentru Maia Sandu, cel mai bine plasat politician al opoziţiei anti-Dodon, postura de premier şi candidatura prezidenţială în toamnă. Dar asumând un guvern de coaliţie în care să intre şi PPDA şi - cu toată rezerva pe care o înţeleg în evitarea imaginii şi asocierii cu Vladimir Plahotniuc - ProMoldova lui Andrian Candu. Da, poate Partidul Shor va rămâne doar în termenii voturilor pentru majoritate şi nu vor fi pe deplin de încredere, dar şi cu această componentă pro-rusă trebuie avut un dialog, şi tot Pro-Moldova îl poate face la nivel parlamentar.

Limitele şi garanţiile necesare noii guvernări de coaliţie anti-Dodon

Evitarea compromisului care compromite e problema majoră a Maiei Sandu, de înţeles, de altfel. De aceea şi referirea directă la doborârea lui Plahotniuc şi nevoia schimbării lui Dodon, pentru a înlocui vechea politică. Dar aici rezervele vin din capacitatea de a transmite că Vladimir Plahotniuc şi Ilan Shor nu se implică în treburile noului guvern şi ale noii coaliţii. Şi un asemenea pas e foarte dificil de făcut în condiţiile nevoii de a aduce la Guvernare şi ProMoldova.

Să ne înţelegem: cred că Andrian Candu poate accepta şi neparticiparea directă la Guvernare, în prima parte a mandatului, eventual până la prezidenţiale. Aşa ar demonstra şi loialitatea, şi independenţa faţă de oligarhul fugit în Statele Unite. Nu este, însă, în interesul PAS şi a PPDA să nu includă şi responsabilitatea reprezentanţilor şi a voturilor ProMoldova în guvernare. Atunci Garanţiile puternice trebuie să vină pe alte coordonate. Şi e nevoie şi de forţa de compromis, şi de capacitatea identificării garanţiilor necesare, şi de reacţia potrivită şi cumpănită a tuturor actorilor implicaţi.

Maia Sandu nu poate să nu-şi asume guvernul şi mai ales majoritatea de coaliţie, demonstrând că va fi în stare să facă acest pas şi să adune cetăţenii Republicii Moldova în susţinerea sa şi peste liniile partinice. Apoi trebuie să-i găsească un rol lui Andrei Năstase care să rezolve şi problema garanţiilor, şi pe cea a rivalităţilor personale. În plus, aducerea în majoritate şi guvern a ProMoldova reclamă şi capacitatea de dialog directă cu Andrian Candu, şi pe cea de compromis, şi ştiinţa garanţiilor necesare pentru a nu se compromite.

De aceea, soluţia pentru această problemă de tipul lupul, capra şi varza rezidă în ştiinţa şi abilitatea politică, în maturitatea Maiei Sandu, nicidecum în ambiţiile nemăsurate şi nejustificate ale lui Andrei Năstase. Iar soluţia înseamnă numirea lui Andrei Năstase ca procuror general, cu rolul de a ancheta şi proba pe toţi cei care au furat, delapidat şi compromis Republica Moldova, cu precădere a lui Ilan Shor, Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon. Această numire din mandatul de Preşedinte al Maiei Sandu ar determina şi garanţiile aferente noii coaliţii, odată ce ar fi asumate şi de Pro-Moldova.

Ieşirea din şefia PPDA al lui Andrei Năstase ar duce la relansarea relaţiei PAS-PPDA cu un lider acceptabil Maiei Sandu, dar şi un succesor agreat de către Andrei Năstase. Şi aşa e greu de convins hiper-activul şi voluntarul preşedinte al PPDA. Dar binele propriului partid reclamă o schimbare de conducere şi un alt lider, aşa cum o reclamă reapropierea de Maia Sandu astăzi, după ce experienţele trecutului au lăsat răni adânci, iar ruptura de la Guvernare a făcut ca din martie cei doi – Maia şi Andrei - să nu-şi vorbească şi să se certe complet neadecvat şi în faţa ministrului de Externe român, care i-a avut la aceeaşi masă. Apoi formula garanţiei poziţiei de procuror general îi va permite şi lui Candu să aibă libertatea de mişcare şi să producă garanţiile necesare ale rupturii de Vladimir Plahotniuc. Şi participarea la guvernare îi permite şi să-şi crească partidul în mod accelerat.

Într-adevăr, un guvern de coaliţie e necesar repede. Nu acum sau săptămâna viitoare, dar luna viitoare, sigur, după ce presiunile parlamentare pot impune măsurile necesare gestionării pandemiei. Cu toate reformele necesare în Parlament pentru reapropierea de UE şi mai ales de România şi cu credibilitatea egală a noului Guvern Maia Sandu la Kiev. Cu organizarea corectă şi transparentă a alegerilor prezidenţiale. Şi cu baza reformelor necesare, inclusiv noul procuror general de după alegeri şi reformele profunde din justiţie. După alegerile prezidenţiale, după numirea noului procuror general, Andrei Năstase, opţiunile sunt deschise: fie o formulă de continuare a guvernării de coaliţie, fie alegeri anticipate, tot mai probabile. Dar la timpul potrivit, în condiţiile restabilirii încrederii în guvernare şi relansării economice după criză. Nu la mijlocul unei crize grave, cu multe victime, care-i costă pe cei care sunt chemaţi să o gestioneze. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite