Activistul Pavel Grigorciuc este de părere că Alexandru Stoianoglo trebuie să se întoarcă în funcţie. Acesta şi-a manifestat îngrijorarea că acţiunile împotriva procurorilor au loc netransparent şi îi este frică că oricând şi cu oricine se poate întâmpla acelaşi lucru.
Liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, a declarat că Alexandr Stoinoglo a fost reţinut pentru că a ajuns cel mai aproape de furtul miliardului. El mai spune că, pentru arestarea lui Stoianoglo, „s-au băgat milioane de cei care stau în spatele Maiei Sandu”.
Deputatul Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor, Vladimir Odnostalco, consideră că manifestanţii nu trebuie să stea liniştiţi dacă instanţa va lua astăzi decizia să aplice arestul.
Deputat BCS Grigore Novac a declarat că ceea ce se întâmplă „este un dezmăţ împotriva procuraturii, este îngenuncherea justiţiei”.
La protest şi-a făcut apariţia şi fostul deputat român, condamnat în România pentru acte de corupţie, Cristian Rizea. Acesta a scandat că „Alexandr Stoianoglo este capul mafiei din justiţie” şi va demonstra în curând acest lucru pe canalele sale de socializare. Acesta a fost alungat de manifestanţi, care au scandat: „Jos mafia!”.
Procurorul general Alexandr Stoianoglo, a fost reţinut pe 5 noiembrie, de mascaţii SIS, după trei ore de percheziţii în biroul său. Acesta este vizat într-o cauză penală pornită pe patru capete de acuzare: abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, coruperea pasivă şi darea declaraţiilor mincinoase în faţa unui organ competent.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate