Agitaţia electorală în ziua alegerilor ar putea fi interzisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Elena Covalenco
FOTO Elena Covalenco

Agitaţia electorală ar putea interzisă cu o zi înaintea scrutinului electoral, dar şi în ziua alegerilor, aşa cum a fost până la adoptarea sistemului de vot mixt. „Ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 24 februarie, felul în care a fost permisă agitaţia electorală, sa dovedit a fi legalizarea mitei electorale”.

Declaraţia a fost făcută de către Sergiu Litvinenco, preşedintele comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului, la audierile publice privind anularea sistemului de vot mixt şi revenirea la cel pe liste de partid, transmite IPN.

Expertul Promo-LEX, Igor Bucătaru, a spus, din practica de observare a alegerilor, că una este scris în normă, iar în realitate este o altă situaţie. În opinia sa, statul nu poate controla şi nu poate să asigure ca în preajma alegerilor să fie interzisă agitaţia electorală. Expertul atenţionează asupra faptului că internetul este utilizat la maximum în aceste zile, iar panourile publicitare nu pot fi înlăturate într-un termen atât de scurt.

Potrivit deputatului fracţiunii PAS, Blocul ACUM, Lilian Carp, la alegerile precedente a fost permisă agitaţia electorală la distanţă mai mare de o sută de metri de la secţia de votare, însă această normă nu a fost respectată: „De pe pragul secţiei de votare s-a făcut campanie electorală”. Cea mai mare problemă, în opinia deputatului, este reglementarea campaniei electorale în ziua alegerilor pe reţelele de socializare.

Expertul comunităţii „WatchDog” Valeriu Paşa propune să fie întreprinse măsuri pentru ca să nu fie permisă agitaţia electorală intenţionată, în ziua alegerilor şi cu o zi înainte, în favoarea unui candidat, iar acesta să nu cunoască despre acest lucru.

Juristul Mihai Corj a opinat că interzicerea campaniei electorale nu trebuie să se refere la informaţiile deja plasate pe internet. De asemenea, a spus că participanţii la campanie trebuie să aibă un contract cu agenţiile de publicitate privind scoaterea publicităţii electorale, până vineri, ora 00.00, în cazul când alegerile se desfăşoară în zi de duminică. Astfel va fi garantată şi ziua tăcerii.

Vasile Costiuc, preşedintele Partidului Politic Democraţia Acasă, susţine revenirea la ziua tăcerii, pentru ca să nu mai existe o campanie electorală atât de agresivă, cum a fost ultima.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite