“Nu este vorba doar despre logistică, este vorba de un pachet de documente. Un set de scrisori confirmative referitoare la intrarea vaccinului în ţară, certificarea lui la nivelul Republicii Moldova. Companiile producătoare de vaccin au standarde şi reguli pentru exportul vaccinului şi pentru punerea lui în utilizare, în diferite spaţii” a declarat Ala Nemerenco în timpul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chişinău.
Consilierul prezidenţial mai spune că venirea în Republica Moldova a vaccinului anti-COVID-19 a fost întârziată şi de lipsa unui plan naţional de imunizare, document care a fost aprobat abia acum o săptămână.
„Am fost nevoiţi să aşteptăm ca Ministerul să elaboreze acest plan naţional de imunizare, apoi el să fie tradus în engleză”, a spus Nemerenco.
Fostul ministru al Sănătăţii, Ala Nemerenco, a mai spus că, în condiţiile Republicii Moldova, cel mai potrivit este vaccinul elaborat de Moderna care poate fi transportat la o temperatură de -20 de grade Celsius şi poate fi stocat în frigidere cu o temperatura de până la 8 grade Celsius.
Potrivit planului naţional de imunizare în Republica Moldova, vaccinul anti-COVID-19 va fi administrat în cadrul Instituţiilor Medico-Sanitare Publice în mod gratuit. Pe lângă obţinerea vaccinului din donaţii, Republica Moldova intenţionează să procure adiţional doze necesare pentru vaccinarea populaţiei din sursele disponibile ale bugetului de stat, din fondurile de urgenţă ale Guvernului şi din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate