UPDATE Alegeri în R. Moldova. Poliţia a înregistrat peste 100 de încălcări electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri Moldova

De la ora 07.00 până la ora 16.00, poliţia a înregistrat 106 cazuri de încălcări electorale. Un concurent electoral a sesizat desfăşurarea agitaţiei electorale în ziua tăcerii şi în aspecte de pretinsă transportare şi corupere a alegătorilor, care au avut loc în Italia, aceste acţiuni fiind organizate de un alt concurent electoral, transmite IPN.

Totodată, au fost înregistrate 13 cazuri de afişaje electorale, acestea având loc în Basarabeasca, Chişinău, Briceni, Călăraşi, Cimişlia, Edineţ, Nisporeni şi Sângerei. Două dintre aceste cazuri au fost examinate şi încheiate fără confirmare, iar celelalte 11 cazuri se află în examinare, a precizat Marin Maxian, şef-adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui Marin Maxian, au fost raportate 10 cazuri de agitaţie electorală, la Anenii Noi, Briceni, Cahul, Chişinău, Donduşeni, Glodeni, Orhei, Soroca, Teleneşti, Ungheni. În trei cazuri poliţia a constatat lipsă de componenţă de contravenţie, în şapte cazuri se desfăşoară la moment acţiuni de constatare şi colectare a probelor. Totodată, a fost înregistrat şi un caz de deteriorare a unui afişaj electoral şi 19 cazuri referitoare la transportarea alegătorilor – la Bender, Căuşeni, Comrat, Drochia, Dubăsari, Făleşti, Floreşti, Hânceşti, Rezina.

În prezent, poliţia examinează şapte sesizări cu privire la bănuiala rezonabilă de corupere a alegătorilor, la Bender, Căuşeni, Edineţ, Străşeni şi Drochia, la Bender şi Drochia fiind înregistrate câte două sesizări privind coruperea alegătorilor. „Îndemnăm toţi cetăţenii care au sesizat, care au oferit aceste informaţii, dacă deţin şi probe video, foto, să le pună la dispoziţia poliţiei”, a menţionat şeful-adjunct al IGP.

Totodată, la moment poliţia examinează 14 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, iar unele persoane şi-au publicat fotografia buletinului de vot pe reţelele de socializare. Acestea sunt încălcări, iar persoanele respective urmează a fi stabilite şi sancţionate. În acelaşi timp, poliţia documentează trei sesizări privind împiedicarea exercitării dreptului la vot – la Ştefan Vodă, Cimişlia şi Făleşti, precum alte două cazuri privind incidente cu urna mobilă, e vorba despre deteriorarea ştampilei, la Comrat şi Ceadâr-Lunga, pe ambele cazuri se acumulează probe, a specificat Marin Maxian

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite