Alexandr Stoianoglo a depus două plângeri la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Stoianoglo
Alexandru Stoianoglo

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, prin avocaţii săi, a depus două plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care „instanţele naţionale i-au îngrădit anumite drepturi”.

Într-o conferinţă de presă la IPN, unul dintre avocaţi, Victor Munteanu, a precizat că prima plângere este pe faptul că clientului său i s-a îngrădit dreptul la circulaţie şi pe faptul că „procedurile de pornire a urmăririi penale au fost complet arbitrare”.

În privinţa lui Alexandr Stoianoglo au fost depuse mai multe sesizări. Pe 5 octombrie el urma să vină cu un raport în faţa Consiliului Superior al Procurorilor. Conform procedurii, CSP urma să se pronunţe privind propunerea de începere sau neîncepere a urmăririi penale şi să decidă dacă acelaşi procuror sau altul să conducă urmărirea penală. În cazul lui Stoianoglo, imediat a fost pornită urmărirea penală de către un procuror care a fost împuternicit doar să examineze plângerea depusă iniţial, a explicat Victor Munteanu.

A doua cerere depusă la CEDO se referă la faptul că Alexandr Stoianoglo, prin decizia CSP, pe 5 octombrie, a fost suspendat din funcţia de procuror general. Au urmat un set de proceduri în instanţele naţionale, unde Alexandr Stoianoglo s-a plâns că a fost nejustificat suspendat din funcţia de procuror general. Instanţele naţionale, Curtea de Apel Chişinău şi Curtea Supremă de Justiţie, nici nu a dorit să examineze fondul cauzei. În cererea iniţială s-a indicat inclusiv faptul că suspendarea din funcţie şi pornirea urmăririi penale s-a făcut pe criterii politice.

Avocaţii au solicitat ca cele două cereri la CEDO să fie conexate şi să fie examinate în regim de prioritate. 

Victor Munteanu califică drept abuzivă suspendarea din funcţie a procurorului general şi cauzele penale care i-au fost pornite. Anume pentru a-l suspenda din funcţie, au fost operate modificări la Legea cu privire la procuratură, foarte rapid, în perioada de vacanţă, „cu o vădită tentă politică”, a menţionat avocatul. Comisia de la Veneţia a criticat graba cu care au fost promovate modificările legislative şi a pus la îndoială necesitatea suspendării procurorului general, a mai spus Victor Munteanu.

Potrivit avocatului, Alexandr Stoianoglo continuă să fie privat abuziv de anumite drepturi, deşi instanţa de judecată i-a modificat măsura preventivă – din arest la domiciliu, în control judiciar. Din punctul său de vedere al avocatului, instanţa a dispus restricţii absurde, care nu se regăsesc în lege. De exemplu, interzicerea de a se prezenta la organele procuraturii, fiind sub anchetă. De asemenea, i s-a îngrădit dreptul de a comunica cu presa, de a participa la dezbateri publice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite