Politică

articolul anterior articolul urmator

Alexandru Slusari: La întreprinderea Calea Ferată a Moldovei se întâmplă lucruri grave

0
19 Apr 2021 16:05:20
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO IPN
FOTO IPN

Vicepreşedintele Platformei DA Alexandru Slusari susţine că, deşi activează comisia de anchetă, la întreprinderea Calea Ferată a Moldovei (CFM) se întâmplă lucruri grave. Potrivit lui, majoritatea angajaţilor nu primesc salarii deja de patru luni, unii se concediază, iar alţii pregătesc proteste, transmite IPN.

Totodată, este în toi concursul de selectare a directorului întreprinderii, unde este coordonată, de către liderul socialiştilor, Igor Dodon, desemnarea candidaturii unei persoane vizate în rapoartele SIS. Alexandru Slusari a menţionat că Igor Dodon a dat deja indicaţii referitor la persoana care trebuie să câştige concursul, iar ca variantă de rezervă a depus actele şi actualul director interimar al întreprinderii, Adrian Onceanu. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă.

Deputatul a precizat că, la momentul actual, s-a ajuns la datoria de 837 mln de lei, dintre care aproape 164 mln sunt datorii la salarii. Alexandru Slusari a amintit că Platforma DA a anticipat faptul că se urmăreşte falimentul acestei întreprinderi, iar cum linia spre scheme de corupţie şi insolvabilitatea întreprinderii este continuată, pe fundalul lipsei unui control din partea Guvernului, inclusiv a premierului interimar. Subiectul trebuia demult discutat la CSS, dar a fost amânat deja de două ori sub pretextul că nu s-a prezentat la şedinţă Adrian Onceanu.

Parlamentarul a reiterat solicitarea adresată preşedintelui ţării de a convoca urgent CSS pe subiectul Căii Ferate, întrucât e vorba de soarta a 6000 de angajaţi ai întreprinderii. Alexandru Slusari a anunţat că, dacă se ajunge la proteste, Platforma DA se va alătura manifestanţilor. „Şi angajaţii, şi sindicatele aşteaptă decizia şi vor să asiste la această şedinţă a CSS. Nu văd altă ieşire. Noi strigăm deja de câteva luni despre situaţia de la Calea Ferată, dar situaţia se înrăutăţeşte, iar autorităţile statale (factorii de influenţă şi factorii de decizie) nu întreprind nimic”, a declarat deputatul.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările