Alexandru Tănase consideră că nu exista temei pentru dizolvarea Parlamentului: „Maia Sandu nu a încercat să învestească un guvern” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Ex-preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, consideră că nu existau motive pentru ca Înalta Curte să dea aviz pentru dizolvarea Parlamentului. Potrivit lui, dizolvarea Parlamentului este o sancţiune aplicată deputaţilor pentru situaţia în care aceştia nu au fost capabili să învestească un guvern.

Alexandru Tănase a subliniat că Parlamentul a dorit să învestească în funcţie un guvern, însă preşedintele Maia Sandu nu i-a oferit Legislativului această posibilitate, prin faptul că a înaintat propriul candidat la funcţia de premier, dar nu candidatul majorităţii parlamentare. 

Prin urmare, Tănase e de părere că Parlamentul nu putea fi sancţionat cu dizolvarea, atât timp cât învestirea guvernului a eşuat nu din cauza deputaţilor, dar din cauza şefului statului, care nu a mers la dialog şi compromis cu majoritatea parlamentară.

„Ea a parcurs formal anumiţi paşi ceruţi de Constituţie ca să poată bifa, ca mai apoi să poţi ajunge la dizolvare, dar nimeni nu a încercat să învestească un guvern. Sancţiunea dizolvării destul de greu putea fi aplicată în condiţiile date”, a declarat Alexandru Tănase la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Tănase a mai adăugat că s-a creat un precedent, iar următorul preşedinte al Republicii Moldova va putea la fel să aplice paşii Maiei Sandu pentru a dizolva Parlamentul în speranţa de obţine mai multe mandate parlamentare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite