„Alianţa NUD” şi Moldova goală-puşcă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coalizarea grupărilor aparent antagoniste, radicalizarea întregii clase politice şi divizarea societăţii sunt consecinţele unor acţiuni imature sau interese obscure. Pe cât de pestriţă este majoritatea parlamentară, pe atât de eterogenă şi pusă pe răzmeriţă este mulţimea protestatară. Dar un lucru rămâne cert: decât o opoziţie de strânsură, mai bine o guvernare de conjunctură.

În condiţiile actuale, de debandadă instituţională, insuficienţă fiscală şi instabilitate regională, alegerile parlamentare anticipate ar fi o catastrofă. Şi strict din punct de vedere juridic, acestea nu pot fi declanşate mai devreme decât în cazul nealegerii şefului statului. Că Rusia doreşte haos la Chişinău, pentru a-şi mai putea face un adaos teritorial după modelul Crimeii, nici nu încape îndoială. Dar că în aceeaşi direcţie vâslesc şi „piraţii de la Frankfurt”, mi se pare un gest de nesăbuinţă şi rea-credinţă. Graba cu care „anticipaţii” şi-au strâns rândurile şi s-au aliat cu acoliţii Moscovei denotă disperare şi, paradoxal, lipsă de anticipare. Fără a avea un partid înregistrat oficial, fără a fi modificat sistemul electoral (prin introducerea votului uninominal) şi fără ca deja unica lor revendicare să se încadreze în câmpul constituţional, Platforma „DA” s-a dedat unui joc periculos, discreditându-se iremediabil. Alternativa politică s-a dovedit a fi un tren deraiat, care şi-a pierdut locomotiva.

Prezenţa Maiei Sandu la protestele organizate de „Alianţa NUD (Năstase-Usatîi-Dodon)” nici nu-i aduce capital politic, nici nu-i face faţă. Deşi, la drept vorbind, nu poţi avea mari pretenţii de la ex-membru al Guvernului care a cedat pachetul majoritar de acţiuni de la BEM şi a acordat garanţii de stat miliardelor pompate în băncile devalizate. Dar fiecare doarme după cum îşi aşterne patul, inclusiv cel politic.

Într-o emisiune televizată, Andrei Năstase, proeminentul reprezentant al „dadaiştilor”, a încercat să-şi justifice asocierea cu exponenţii partidelor pro-ruse, exprimându-se alegoric: „atunci când ţara arde nu te uiţi la culoarea găleţii lui Usatîi sau a lui Dodon” (aluzie la viziunile geopolitice diferite). Aici i se poate obiecta că nu trebuie să se uite la culoarea găleţii, ci la ceea ce conţine ea. Căci nu poţi stinge un incendiu cu kerosen şi gaz rusesc. Atitudinea aceasta „lăutărească” (cei trei au convenit să pună „batista pe ţambal” în cazul vectorului extern al Republicii Moldova) nu este decât o formă bădărănească de a face politică. După ce au confiscat nemulţumirea firească a oamenilor, au expulzat România din piaţă, au profanat locul şi semnificaţia Marilor Adunări Naţionale, s-au dedat violenţelor şi tentativelor de linşare a deputaţilor incomozi, mai au obraz să ne scuipe în faţă?! Se pare că DA.

Semnalele din occident, de susţinere a Guvernului Filip, nu pot fi trecute cu vederea. Cancelariile europene au demonstrat că preferă majoritatea parlamentară în detrimentul „Alianţei NUD”, chiar dacă aceasta din urmă îşi arogă rolul de portavoce a poporului. Probabil şi datorită reticenţei partenerilor noştri externi, Platforma şi-a dat arama pe faţă, renunţând la opţiunea integrării europene şi pactizând cu forţele pro-ruse. Cârdăşia grupărilor protestatare şi intenţia lor de a pune „moratoriu” pe parcursul UE al Republicii Moldova este calea cea mai rapidă nu de a accede în Parlament, ci de a se alege cu un rechizitoriu al procurorilor, mai ales că cineva trebuie să răspundă pentru dezordinile în masă, distrugerea bunurilor statului şi blocarea străzilor. Expresia lui Caragiale: „Să-şi vază Europa de trebile ei” s-ar putea să-i coste scump pe „Caţavencii” moldoveni.

În încheiere, nu înţeleg nerăbdarea (şi neobrăzarea) cu care Alianţa „NUD” vrea să ajungă la guvernare. Or, atunci când Moldova este goală-puşcă (în vistierie şuieră vântul), la ce bun vor unii să o mai acopere cu goliciunea lor?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite