Politică

articolul anterior articolul urmator

Ambasada SUA la Chișinău salută adoptarea legii privind asigurarea egalităţii

0
25 May 2012 15:29:45
Autor: Valentina Basiul
Un grup de creștini și de socialiști au pichetat Palatul Republicii
Un grup de creștini și de socialiști au pichetat Palatul Republicii

Ambasada Statelor Unite ale Americii califică adoptarea Legii privind asigurarea egalităţii drept un pas pozitiv spre garantarea drepturilor egale pentru toţi oamenii din Moldova, se spune într-un comunicat de presă al misiunii diplomatice.

„Susţinem ferm aspiraţiile şi viitorul democratic al Moldovei ca a unui stat european tolerant şi încurajăm progresul de mai departe în atingerea acestor scopuri. Noi credem ferm că toţi oamenii trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile expuse în legea internaţională pentru drepturile omului şi să-şi trăiască viaţa fără frica discriminării“, se mai spune în documentul citat.

Parlamentul a votat astăzi în ambele lecturi inițiativa legislativă ce trebuie să instituie un cadru legal de combatere a discriminării. Toate partidele de stânga, dar și grupuri de creștini-ortodocși, conduse de episcopul Marchel de Bălți, au organizat mai multe acțiuni de protest, opunându-se „legii rușinoase“. Potrivit lor, guvernanții au liberalizat astfel „practicile homosexualilor în Moldova“.

„Acest proiect nu vizează în niciun mod temeliile familiei, convingerile religioase, educaţia, adopţia. Acest proiect e necesar pentru evitarea discriminării unor grupuri mult mai numeroase decât minorităţile sexuale, cum ar fi categorii de invalizi, minorităţi naţionale etc.", a declarat Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal Democrat.

Lege antidiscriminare, huiduită în fața sediului Parlamentului

Moldova face un pas stângaci spre liberalizarea vizelor

Mark Tkaciuk: „Moldovenii nu vor circula liber în Europa aşa cum Ceburaşka nu a mai mâncat cele cinci sute de Eskimo gratuite"


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările