Andrei Năstase a depus un denunţ prin care cere urmărirea penală a lui Igor Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Denunţul penal, semnat de circa 2.000 de persoane, în care preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, cere procurorului general urmărirea penală a preşedintelui Igor Dodon, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi îmbogăţire ilicită, a fost depus la Procuratura Generală, transmite IPN.

Potrivit liderului PPDA, acest denunţ „este o continuitate a demersurilor mele permanente de investigare a funcţionarilor, indiferent de ce culoare politică sunt, fie că e vorba de procurori, judecători, fie că este vorba de politicieni, deputaţi, să fie investigaţi sub aspectul săvârşirii acţiunilor de corupţie şi îmbogăţire ilicită”, a declarat acesta în cadrul unei conferinţe de presă organizată în faţa Procuraturii Generale.

„Astăzi, având în vedere investigaţia Ziarului de Gardă cu privire la veniturile nejustificate, dar în acelaşi timp cheltuielile enorme făcute de către preşedintele Igor Dodon, am venit cu acest denunţ care a fost semnat de mai multe persoane”, a declarat politicianul.

Acum două zile, vicepreşedintele PPDA, Alexandr Slusari, a expediat un demers către Autoritatea Naţională de Integritate şi Serviciul Fiscal de Stat. El a cerut verificarea cheltuielilor lui Igor Dodon pentru vacanţele de lux, raportate la declaraţiile de venit ale familiei acestuia. Slusari a solicitat să fie aplicate metodele indirecte de estimare a veniturilor, prevăzute de Codul fiscal şi să fie constatate circumstanţele evaziunii fiscale în proporţii deosebit de mari.

https://www.ipn.md/ro/andrei-nastase-cere-printr-un-denunt-penal-urmarirea-penala-7965_1071002.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite