Andrei Năstase: Dodon este vasalul lui Plahotniuc şi va spune ceea ce îi cere acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Să nu ne îmbătăm cu ideea că Dodon exprimă ceva. Dodon este vasalul lui Plahotniuc şi va ieşi, ori de câte ori va fi necesar, să declare ceea ce îi cere Plahotniuc“. Declaraţiile aparţin liderului PPDA, care se arată convins de faptul că şeful statului nu este independent în acţiuni.

„Uitaţi-vă la concertarea de activităţi: nici nu reuşeşte Dodon să spună ceva, deja este reacţia PD. Şi invers, nu reuşeşte să se usuce cerneala de pe hârtia PD şi a lui Plahotniuc, că deja iese reacţia lui Dodon”, a declarat Andrei Năstase într-un interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, Năstase îndeamnă moldovenii să iasă duminică, 14 mai, la un protest de amploare faţă de schimbarea sistemului electoral.

„Să înţelegem foarte clar: protestele trebuie să fie civice, nu contează cine este pe scenă; nu contează cine este în fruntea coloanei, contează în faţa scenei cine este. Dacă acolo s-ar afla toată ţara mea, indiferent de cine este reprezentată, a adăugat politicianul.

Andrei Năstase a vorbit şi despre rezultatele întrevederii sale cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, veniţi la Chişinău să examineze proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt.

„Am ajuns la concluzia că ei înţeleg foarte bine riscurile. Ei înţeleg foarte bine că nu s-a produs niciun fel de consens politic naţional. Înţeleg că această iniţiativă este una mincinoasă, a fost bazată iniţial pe nişte promisiuni neconstituţionale, nişte promisiuni irealizabile. Au înţeles foarte bine că iniţiativa nu vizează democraţia, ci vizează interesul personal şi partinic al PD şi al preşedintelui său, care se află astăzi într-o relaţie de cartel, într-un tandem cu preşedintele prorus, pro-Kremlin, Igor Dodon. Şi sunt sigur că interlocutorii noştri au tras nişte concluzii foarte şi foarte serioase şi că recomandările pe care le-au făcut încă în 2013 cu privire la sistemul mixt”, a subliniat Năstase.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite