Politică

articolul anterior articolul urmator

Andrei Năstase: Garanţia unei majorităţi proeuropene este Platforma DA

1
5 Jul 2021 14:42:45
Autor: Iurii Botnarenco

Membrii Platformei Demnitate şi Adevăr vin cu un îndemn către cetăţeni – să-i voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Potrivit liderului Platformei DA, Andrei Năstase, e nevoie de un vot raţional în sprijinul Platformei DA pentru a realiza o majoritate parlamentară pro-europeană, reformatoare, ca mai apoi existe şi un Guvern care să ducă la bun sfârşit toate iniţiativele partidului, transmite IPN.

 „Rugăm pe toţi, indiferent de vârstă, opţiunea politică, geopolitică, să fiţi alături de Platforma Demnitate şi Adevăr, pentru că Platforma DA a vizat în activităţile şi abordările sale toate segmentele sociale ale societăţii”, a declarat Andrei Năstase într-un briefing de presă.

Potrivit lui, Platforma DA, potrivit tuturor studiilor care le are, intră în Parlamentul Republicii Moldova şi îşi doreşte ca numărul deputaţilor Platformei DA în viitorul Parlament să fie cât mai mare, pentru a duce la bun sfârşit ceea ce a iniţiat în stradă, apoi în Parlament. Andrei Năstase spune că îşi doreşte ca în viitorul Parlament să existe o majoritate parlamentară pro-europeană, reformatoare, democratică, una naţională. Garanţia unei asemenea majorităţi este Platforma DA. Acesta a îndemnat toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de ocupaţia pe care o au, religia, limba vorbită, să sprijine Platforma DA.

Iana Stanţieru, candidata Platformei DA la funcţia de deputat, a îndemnat diaspora să voteze masiv. Potrivit ei, Platforma DA este singurul partid care are o strategie solidă pentru diasporă pe care vrea să o implementeze. „Dacă vreţi să mai aveţi o speranţă de a vă întoarce acasă, haideţi să facem alegerea corectă pe 11 iulie, să votăm Platforma DA ca să avem o Moldovă în care să vrei să te întorci şi să avem o Moldovă în care să vrei să rămâi”, a spus ea.

Un alt candidat al Platformei DA, vicepreşedintele partidului, Alexandru Slusari, a menţionat că, după luni de cutreierat Republica Moldova, poate afirma că Platforma DA se bucură de popularitate. „Foarte important este să votăm logic pentru a nu risca cu viitorul nostru”. Candidatul a făcut apel către agricultori, oamenii de la sate şi toată populaţia, să voteze masiv Platforma DA.

Candidatul Platformei DA, Igor Munteanu, s-a adresat persoanelor angajate în serviciul de stat, administraţia publică centrală şi locală. „Platforma DA este garanţia bunei guvernări”, le-a spus candidatul. În opinia sa, oamenii din serviciul public trebuie să fie asistaţi printr-un sistem stabil, predictibil, care să valorifice şi încurajeze meritocraţia.

Un alt candidat la funcţia de deputat, Ion Terguţă, s-a adresa oamenilor de cultură şi intelectualilor,spunând că îşi doreşte de la cetăţenii Republicii Moldova ca judecata şi raţionamentul în primul rând să domine. După ce a discutat cu mai mulţi oameni intelectuali, a ajuns la concluzia că votul raţional, votul de care are acum nevoie Republica Moldova, trebuie să se îndrepte către Platforma DA, ca fiind singura garanţie că viitorul Guvern va fi pro-european şi viitorul Parlament va fi unul democratic.

Partidul Politic Platforma DA este pe poziţia a noua în buletinul de vot.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

zbucium ion
5.07.2021, 18:52:37

Maia va propus sa fiți SLUGA ei si sa îndepliniți fără întrebări tot ce va spune, inclusiv vreo noua "alianță"cu "diavolului". Ati refuzat si v-au scos pana si din grupul PPE al Parlamentului European. Prea multa demnitate si adevăr ați vrut.

-2 (2 voturi)
Modifică Setările