Politică

articolul anterior articolul urmator

Andrei Năstase rămâne la Primărie. Ce funcţie va ocupa liderul PPDA

0
15 Nov 2019 12:21:08
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO sputnik.md
FOTO sputnik.md

Liderul PPDA, Andrei Năstase, rămâne la Primăria Chişinău în calitate de consilier municipal. Acesta va ocupa funcţia de preşedinte al fracţiunii PPDA din CMC. Andrei Năstase urma să-şi depună mandatul de consiler şi să rămână la conducerea Ministerului de Interne, însă după căderea Guvernului Sandu, planurile sale au fost date peste cap.

În noua componenţă a Consiliului municipal Chişinău, au fost constituite patru fracţiuni – fracţiunea Partidului Socialiştilor, fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate, fracţiunea ACUM, Platforma DA şi cea a Partidului Liberal. În CMC se mai regăsesc doi consilieri democraţi, doi ai Partidului Şor şi câte un consilier de la Partidul Unităţii Naţionale, Mişcarea „Forţa Nouă” şi Partidul Comuniştilor, transmite IPN.

Cea mai numeroasă fracţiune în CMC este a PSRM, cu 22 de consilieri locali. Preşedintele fracţiunii este Serghei Afanasenco.

Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, deşi au participat la alegerile locale împreună, în cadrul Blocului ACUM, în CMC au format fracţiuni distincte. Fracţiunea ACUM, Platforma DA are 10 consilieri. Preşedinte este Andrei Năstase. Fracţiunea PAS are nouă consilieri, iar preşedinte este Vasile Grădinaru.

Fracţiunea Partidului Liberal are trei consilieri. Preşedinte – Ion Cebanu.  

Membrii CMC, care se află în incompatibilitate cu funcţia de consilier municipal, urmează să decidă în termen de o lună dacă renunţă sau nu la mandatul de ales local în favoarea altei funcţii. Cei care vor renunţa la mandat vor fi înlocuiţi în CMC de către candidaţii supleanţi.

Consiliul municipal Chişinău are 51 de consilieri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii