Andrian Candu, despre viitorul partid, acuzaţiile privind finanţările externe şi colaborarea PDM cu PSRM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrian Candu parlament.md

Grupul Pro Moldova format din cei şase deputaţi care au părăsit Partidul Democrat va apela la colectarea de fonduri, donaţii, sponsorizări, dar şi investiţii proprii pentru a face faţă cheltuielilor cu privire la viitoarea activitate.

În prezent, liderul celor şase deputaţi, Andrian Candu, afirmă că grupul nu are finanţare, dar nici cheltuieli nu înregistrează. Declaraţiile deputatului au fost făcute în contextul în care foştii colegi de formaţiune au afirmat în spaţiul public că grupul ar fi finanţat din surse externe, informează IPN.

„Atunci când vrei să ataci, când nu eşti mulţumit de ceva şi mai ai şi un adversar în persoana noastră, şi după ce au fost disensiunile din echipa Partidului Democrat prin impunerea unor viziuni, a unor acţiuni cu care nu eram de acord, este mai uşor să vii să acuzi. Te gândeşti ce nu le place oamenilor, de exemplu, să audă de Şor, de Plahotniuc şi e mai uşor să pui ştampile ca să distrugi un proiect”, a declarat Candu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi de” de la postul public de televiziune TVR Moldova.

Cât despre faptul că Partidul Democrat colaborează cu Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, Candu spune că în interiorul formaţiunii existau premise, informaţii şi zvonuri despre acest lucru.

„Se ştie pe interior că existau foarte multe discuţii, existau foarte multe telefoane, existau foarte multe mesaje, întâlniri, discuţii telefonice, sms-uri. Este vorba şi de conducerea Partidului Democrat, şi conducerea Partidului Socialiştilor, şi de prim-ministru, şi de preşedinte. Dar, până la urmă este bucătăria lor internă ce vor să facă şi cum vor să facă. Dacă vor să facă coaliţie cu PSRM, să o facă, dar să-şi asume acest lucru”, a adăugat Candu.

Despre viitorul partid Pro Moldova, Andrian Candu menţionează că la baza viitoarei formaţiuni de centru-dreapta se va afla o doctrină social-liberală cu elemente de patriotism, tradiţionalism şi tot ce este legat de Moldova.

Şase deputaţi ai Partidului Democrat au anunţată miercuri, 19 februarie, că părăsesc formaţiunea politică, dar şi fracţiunea parlamentară a democraţilor. Este vorba despre Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici şi Grigore Repeşciuc.

https://www.ipn.md/ro/andrian-candu-despre-viitorul-partid-acuzatiile-privind-finantarile-externe-7965_1071732.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite