Andrian Candu: Nimeni dintr-o altă ţară n-are dreptul să se pronunţe pe marginea unei decizii a Curţii Constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, spune că nimeni şi niciodată nu are dreptul să se pronunţe referitor la hotărârile emise de Curtea Constituţională a altui stat. Acest lucru, dacă se întâmplă, poate fi calificat drept interferenţă în sistemul de drept din ţara respectivă. Declaraţiile au fost făcute de Andrian Cnadu la emisiunea „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„Dacă cineva ar spune uitaţi de decizia Curţii Constituţionale, asta ar însemna să uităm de Constituţie, să uităm de sistemul de drept din Moldova, asta înseamnă să uităm de instituţii în general şi de Republica Moldova”, spune democratul.

Potrivit lui, dacă cineva din afara ţării se pronunţă referitor la hotărârile CC, aceasta înseamnă in interferenţă directă într-un sistem de drept dintr-o ţară şi astfel se pune sub semnul întrebării suveranitatea şi independenţa acelei ţări. ”

Andrian Candu spune că dacă cineva i-ar spune să uite de deciziile CC şi să recunoască Guvernul Sandu, el va fi tras la răspundere penală pentru ceea ce ar face dacă ar ignora decizia Curţii Constituţionale.

Referitor la ideea unei eventuale discuţii despre federalizare, Andrian Candu spune că în Constituţia din Republica Moldova este scris că Moldova este stat unitar, dar nu federal. Potrivit lui, discuţiile pe marginea unei eventuale federalizări încalcă Constituţia. 

„Nu poate să-şi asume niciun politician să schimbe statutul ţării. O pot face doar cetăţenii, în baza unui referendum şi doar modificând Constituţia., dar aici sunt riscuri mari de securitate”, a declarat Andrian Candu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite