Andrian Candu: Dacă raportul Kroll II s-ar face public, probele pe care le conţine nu mai pot fi folosite în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă raportul Kroll II, care se referă la frauda bancară produsă în Republica Moldova, s-ar face public, probele pe care le conţine nu mai pot fi folosite în instanţa de judecată. Şi astfel ar fi prejudiciat însuşi procesul penal. Declaraţia aparţine vicepreşedintelui Partidului Democrat, fost preşedinte al Parlamentului, Andrian Candu.

Potrivit lui Candu, aceasta pentru că primul raport al companiei Kroll a fost unul de documentare, iar al doilea conţine probe concrete, conturi bancare, transferuri, nume şi denumiri de companii. Declaraţiile au fost făcute în platoul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV, transmite IPN.

„Există o diferenţă. Raportul numărul unu a fost unul de documentare, iar raportul al doilea conţine probe, date, cifre, transferuri bancare, conturi, denumiri şi acestea sunt informaţii importante pentru procesul penal. Dacă ele mâine s-ar face publice, în primul rând, există riscul ca de pe conturi, dacă sunt astăzi, să dispară banii. Mai mult decât atât, aici poate greşesc în calificare, dar din câte cunosc eu, dacă se dau public anumite probe, ele nu mai pot fi folosite în instanţa de judecată”, spune Andrian Candu. Potrivit lui, dacă raportul doi ar fi publicat, cei care sunt responsabili să nu poartă răspundere deoarece toate probele nu pot fi folosite în instanţă.

Andrian Candu spune că a văzut doar primul raport al companiei Kroll pe care l-a făcut public. Potrivit lui, al doilea raport a fost transmis prin Banca Naţională a Moldovei către Procuratură. „BNM a fost un fel de mesager prin care pachetele sigilate au fost transmis Procuraturii”, a afirmat democratul.

Fostul preşedinte al Parlamentului spune că reprezentanţii companiei Kroll au făcut o prezentare a celui de-al doilea raport şi astfel au devenit cunoscut ţările unde au ajuns anumite sume de bani din cele 660 de milioane de dolari, care potrivit lui, constituie frauda bancară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite