Anul 2019, declarat de Igor Dodon „Anul Familiei în Republica Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a anunţat vineri, 14 septembrie, în cadrul Congresului Mondial al Famiilor, care se desfăşoară în acest an la Chişinău, că pentru a consolida programul atotcuprinzător de susţinere a familiei, a mamei şi a copilului drept bază a viitorului statului nostru, anul 2019 a fost declarat oficial „Anul Familiei în Republica Moldova”.

Anul viitor, Republica Moldova va sărbători cea de-a 660-a aniversare a statalităţii sale. Viitorul oricărei ţări şi prosperitatea statului nu depind doar de situaţia economică, dar şi de starea generală a societăţii, de situaţia demografică, de tendinţele de creştere sau de diminuare a populaţiei, de numărul de familii complete, pentru care au fost create toate condiţiile pentru creşterea copiilor”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele dă asigurări că va face tot posibilul ca „să consolidăm toate iniţiativele sănătoase, toate organizaţiile şi comunităţile pentru un singur scop – fortificarea instituţiei familiei”.

Amintim că anul 2018 a fost declarat de Igor Dodon „Anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitor al Moldovei”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite